Ziua Cârtiței - episodul 1

A fost odată, ca niciodată, un puști care își dorea libertate. Libertatea de a avea părul lung, chiar dacă nu aveai ”atestat de trupă”, libertatea de a putea cânta într-un festival studențesc, chiar dacă nu te propunea ”Nea Tăticu'”, libertatea de a cânta în engleză, pentru că asta e limba rock-ului.

24 de ore fără Facebook

E foarte clar că, prin natura meseriei, nu am cum să stau departe de Internet sau de rețelele de socializare. Cu toate acestea, am așteptat momentul oportun pentru a putea să nu mai intru măcar pe Facebook. Și, ca să intensific experimentul, nu mi-am deconectat telefonul mobil de la respectiva rețea. În fine, ar fi fost riscant, în condițiile în care litera ”h” mi-e total inertă, iar o adresă de mail nu poate conține nimic de tip ”yajoo.com”. Însă puteam să-l dau pe ”Bedtime mode”. N-am făcut-o. Și acum să vedem cum a mers...

La ce te gândești?

Viața în cuplu nu e atât de simplă precum s-ar putea crede din afară. Pe lângă faptul că trebuie să te armonizezi cu celălalt în foarte multe privințe, este necesar să stabilești - de la bun-început - ce nu vei putea suporta în vecii-vecilor.

Oboseala naște iaurturi 4G

Mi s-a întâmplat să-mi caut ochelarii de soare care îmi stăteam comod pe cap. Mi s-a întâmplat să fac ordine pe masa de la bucătărie și să-mi bag în dulapul cu pahare pachetul de țigări cu bricheta pusă frumos deasupra. Dar este pentru prima dată când mi se întâmplă una ca asta!!!

Semidoct! Și mândru de asta!

Având în vedere că stau într-un cartier (muncitoresc) de fițe, nu am niciun magazin normal la cap prin zonă. Da, există o piață cu prețuri duble, vreo două shaormerii, un non-stop comparabil ca prețuri cu o terasă de Herăstrău și inevitabilul lanț de magazine din cauza căruia trebuie să te asiguri că ai încuiat bine casa, ca nu cumva să găsești vreun ”Shop and Go” când te întorci.

Fariseismul de computer naște monștri

De la bun început, îmi admit comoditatea de a nu fi căutat un alt cuvânt în afară de ”fariseism”. Știu prea bine că era vorba despre o sectă care a fost blamată de Biserică, pentru că dădea bine să-i acuze pe respectivii de tot ce e mai rău, dar iertată-mi fie lenea de a căuta un titlu mai potrivit.

Fobii femeiești, mai mult sau mai puțin reale

Nu mi-a fost dat să întâlnesc - până acum, cel puțin - o persoană care să nu aibă măcar o fobie! Unii au teamă de avion (deși nu au urcat vreodată într-unul), altora le este frică de crocodili (nu au văzut vreunul în realitate, dar asta nu i-a împiedicat să-mi aducă daruri sigilate bine în pungi de plastic ”cu șină”, ca nu cumva să atingă pielea aia scârboasă), iar lista poate continua.

Puterea lui ”Restart”

Ca orice femeie blondă - care știe doar cum să-și întrețină computerul, nu să-l și repare - ori de câte ori am o problemă, o iau la fugă spre Departamentul IT și nu plec de acolo până când un coleg amabil nu vine să arunce o privire. Oamenii știu că nu vin la ei cu bazaconii, așa că mă ajută de fiecare dată.

Obiceiurile vechi dispar greu

... și cum mă îndreptam eu la ceas de seară spre vastele apartamente, cu o plasă cu pâine de Mediaș într-o mână și cu o alta în care tocmai cazasem niște roșii și ceva brânză, le văd pe ele două.

Copiii noștri vs Copiii lor

1. Copiii noștri trebuie să poarte șepci, pentru că este evident că-i va lovi insolația chiar dacă e dimineață rău de tot sau după-amiază spre seară. Copiii lor nu poartă așa ceva, pentru că stau permanent în apă, deci cum naiba să facă insolație?! Doar bebelușii au un fel de baticuț, de care scapă cu prima ocazie.

Rău mă dor ochii, mă dor....

... ori de câte ori văd bărbați purtând pantaloni foarte strâmți, deși nimic nu-i recomandă. Înțeleg, sunt la modă. Dar mi-e greu să cred că nu au măcar o oglindă în care să se vadă înainte de a ieși din casă.

Despre ”Jucătorul de Facebook”

Am decis să închei destul-de-lunga serie de descrieri a domnilor care mișună pe Facebook, cu cea mai spectaculoasă categorie: jucătorul. Din start trebuie să precizez că, spre deosebire de celelalte specii, cea a Jucătorilor deține un IQ peste medie și un grad de cultură deloc neglijabil.

Filosofia smacurilor

Mulți consideră că ”smacurile” sunt exclusiv farduri, pudre, rujuri, rimeluri și așa mai departe! Pentru mine, ”smacurile” sunt chestiile alea pe care le pun direct pe piele, indiferent că se numesc creme, loțiuni, seruri sau unturi. Însă doar recent mi-am pus o întrebare esențială: ”De ce produsele care costă mult au un efect pe termen scurt, iar cele ieftine te uimesc de la prima utilizare?”

Un fragment din viața în Cartierul-muncitoresc-de-fițe

Am avut o zi lungă, foarte obositoare și aproape lipsită de veselie! În mod bizar, echipa noastră nu a reușit să confirme, așa că ne-am rezumat la câteva chicoteli discrete, care ne-au atras o serie de comentarii de tip ”Azi nu sunteți bine, nu?” sau ”E ceva cu voi?” Posibil ca planetele lui Dezideriu să nu ne fi favorizat, că - în rest - eram chiar așa cum trebuie. 

Zbor deasupra unui cuib de mușchi

Pentru mine, o seară liniștită înseamnă să stau în bucătărie, să fumez și să citesc o carte. Dacă e weekend, se mai nimerește și o bere prin zonă. Dar nu despre asta e vorba... Cert este că, la orele la care îmi permit să scap de tensiunea de peste zi, e o liniște deplină. Până în această seară, când la intersecția de străduțe de la colțul blocului meu, au apărut două cupluri care m-au făcut să ies pe balcon.

Despre ”Prădătorul de Facebook”

Știu că a trecut mai bine de o lună și ceva de când vă promiteam că o să merg mai departe cu analiza exemplarelor deosebite pe care le întâlnim pe rețelele de socializare, dar abia acum am avut chemarea să scriu ceva despre ele. Și m-am oprit la - precum spune în titlul postării - Prădătorul de Facebook.

Dacă spray nu e, nimic nu e!

În anii trecuți, aveam o mare problemă cu ”primarele” de sector, care spăla strada cu detergent și masca mirosul teilor prezenți în cartier. Acum ”primarele” are niște probleme legale, așa că a uitat de detergent, în schimb trimișii lui pe Pământ fac totul pentru ca zona să fie impecabilă. Mai puțin la nivel olfactiv. N-am nimic de obiectat și nici măcar nu mă obosesc să găsesc motive ascunse.

Fardul bun e cel care rezistă, nu cel care costă cel mai mult!

Am fost pasionată de farduri încă de când eram mică! Cutiile acelea mari, cu tot felul de culori, m-au fascinat din clipa în care am realizat că pot fi luate cu degetul și puse pe piele. Hai să nu discutăm despre primul meu body-painting, pentru că eram în perioada în care visam să fiu un apaș din gașca lui Winnetou. S-a lăsat cu amendă-plus-bătaie, pentru că tocmai nenorocisem o bunătate de trusă de machiaj nou-nouță. Sincer, mi se părea că am combinat bine culorile, dar asta nu a contat.

Să nu aruncăm banii, atunci când nu este cazul să-i aruncăm!

Am avut o perioadă absolut tembelă, când mi se părea că orice produs cosmetic al cărui preţ sare de 50 de lei este cel mai bun, cel mai eficient, cel-mai şi cel-mai! Aiurea, pur şi simplu aruncam banii pe fereastră şi plăteam, de fapt, numele mărcii. Însă, după o foarte profundă analiză, am ajuns la următoarele concluzii. Acum încep tobele să sune. Desigur, din punctul meu de vedere, ca să nu avem vorbe la proces.

Misterul vocii dispărute

Acum vreo 5 luni, mai precis la câteva zile după ce Dan Bittman lansase mediocra piesă "Şi îngerii au demonii lor", discutam cu o prietenă implicată în fenomenul muzical şi bună-cunoscătoare a trupelor rock la modă. Ba că ăla sparge trupa, ba că se simte nebăgat în seamă, de-aia s-a dus să tragă un videoclip la Craiova.... În fine, poveşti de fete. 

Titlu ridicol, ruşine cui te-a scris!

Moda titlurilor bombastice a fost lansată (dacă mă ajută memoria) de Televiziunea Poporului, unde numitul Dan Diaconescu presta emisiuni interminabile. Desigur, dacă autorii articolelor din tabloide ar fi avut cea mai mică înclinaţie spre documentare, ar fi remarcat că aceleaşi headlines-uri existau deja în publicaţiile de scandal din afară. Iar titlurile din "The Sun" ar fi trebuit să le fie far călăuzitor.

Clasic înseamnă elegant

Femeile se confruntă de foarte multe ori cu dileme ridicate la rang de catastrofe atunci când trebuie să-şi aleagă ţinutele pentru un eveniment special. Uneori, ce le place nu respectă dress-code-ul impus. Alteori, se străduiesc atât de mult să respecte regulile, încât fac nişte combinaţii impardonabile. Însă, aparent, pentru bărbaţi, totul stă mult mai simplu. Da, dacă au un costum bine-croit.

Piţiponceală la nivel înalt

Pentru că instituţia "Primei Doamne" se încăpăţânează să nu răsară în acest prim mandat al Celui-Tăcut, a apărut o nouă instituţie. Cea a "Primei Doamne de Tabloid". Credeam că lupta este acerbă şi se duce între Bianca Drăguşanu şi restul "vedetelor" care s-au făcut remarcate în aceeaşi manieră. Dar iată că nu. În competiţia pentru medalia de aur se înscrie soţia Celui-Tăcut, care insistă să se remarce ori prin încălcări deliberate ale protocolului, ori prin ţinute inadecvate vârstei şi poziţiei sociale, ori - mai nou - prin coafuri. 

Mediocritatea "combinatorului de mostre"

Pentru orice femeie, "mostră" reprezintă un cuvânt irezistibil, mai ales când i se spune "sample". Ştim în mod sigur că, în magazinul de cosmeticale de top în care am intrat, vom primi o mostră de parfum, de fond de ten, de cremă de mâini sau de faţă şi tot aşa. Chiar şi gamer-ii ştiu ce înseamnă o mostră, doar că - în cazul lor - se numeşte "variantă demo".

Despre rockeri

Ştiu, titlul postării e plictisitor precum o dimineaţă ploioasă de luni! Dar ce să fac dacă n-am avut mai multă inspiraţie??? Sper doar că o să salvez titlul nefericit cu ce am să spun mai departe. Vă întrebaţi ce-ar mai fi de spus despre rockeri, fiinţele alea abjecte cu haine negre, lanţuri, brăţări cu ţinte şi bocanci? Păi ar fi ceva de zis... 

Povestea unui festival născut mort

Acum două duminici, pe la vreo 3 şi un pic, îmi sună telefonul. Fac ochii mici şi răi, întrebându-mă: A) Cine îşi permite să mă deranjeze în weekend? B) Cine îşi permite să mă deranjeze la o oră la care aş fi putut să-mi fac siesta? Mă uit la ecran: număr necunoscut. Îi acord omului prezumţia de nevinovăţie, aşa că decid să-i răspund.

Nu putem turism, dar nu putem nici servicii!

Seara asta, după frumosul Observator Special, plec împreună cu prietena mea - o s-o numesc Întâia Fashionistă a Neamului, pentru simplul fapt că e singura româncă ce scrie în "Vogue" - într-o scurtă plimbare spre adresele de domiciliu. Eu stau mai aproape de sediul superbei televiziuni, ea trebuie să treacă un pod sinistru (adică intens circulat şi populat de maşini de tonaj greu) ca să ajungă acasă. Deci e clar că nu se poate descurca fără un taxi.

Mari colecţionari online ai neamului românesc

Am promis că voi mai analiza exemplarele de pe Facebook, dar până acum nu am mai avut timp. Au existat alte priorităţi, ca să spun aşa. 

Poveste din Lecitinia

A fost odată ca niciodată, o ţară frumoasă cu oameni primitori, care purta numele de Lecitinia! În vremuri străvechi avea un alt nume, doar că nimeni nu şi-l mai amintea. De fapt, lipsa de memorie era mare problemă a lecitinienilor. Indiferent cât de buni sau de inteligenţi ar fi fost, erau incapabili să reţină informaţii de la o zi la alta. 

Anotimpul Centaurului Românesc

Spre deosebire de Centaurul Clasic, acela văzut în serialele cu "Hercules" sau "Xena" şi care reprezintă o superbă combinaţie de cal de rasă cu bărbat lucrat la sală şi cu plete, Centaurul Românesc se identifică prin următoarele:

- este o combinaţie de bărbat cu maldăr (nu specific, pentru că nu doresc să jignesc vreun animal)

- are bani mulţi, ca dovadă decapotabila ultimul răcnet cu care se deplasează

- e trecut bine de tot de 60 de ani

- uneori are părul vopsit, alteori expune tot aurul familiei

Satisfacţia colecţionarei de cursă lungă

N-am colecţionat nimic pe vremea când eram copil. Nici timbre, nici "surprize" de la gumele de mestecat, nici pachete goale de ţigări, nici insigne... Nimic, absolut nimic. Mai târziu, când am început să cumpăr cărţi pe bandă rulantă, am considerat că nu fac decât să urmez tradiţia familiei. Revelaţia m-a pocnit ieri, când m-am apucat să ordonez şi să triez ce am prin baie. 

Viaţa în offline e pierdere de timp!

Weekendul este un moment potrivit să constaţi cu cine te-ai înhăitat pe Facebook! E acel moment în care o foarte mare parte dintre deţinătorii de conturi pe celebra reţea de socializare îşi schimbă total comportamentul. Sincer, nu trebuie să fii un geniu în viaţă ca să remarci asta. E nevoie doar de puţină atenţie. 

Partidul mititel încurcă pe toată lumea

Urmăresc de ceva timp mişcările "Intermediarului" şi am un sentiment de deja-vu! Cine mai ţinea într-un aşa-zis şah politica românească? Da, tot un partid mititel, care ar încăpea (cu greu, recunosc) într-un penthouse din nordul Capitalei. Scuze, n-am alte repere imobiliare de proporţii. 

Lecţie de supravieţuire în spatele casei

În urmă cu o săptămână şi ceva, am executat excursia ritualică la cabana deţinută de către unul dintre vârfurile clanului nostru. Totul a început ca o compunere de clasa a III-a: era o zi frumoasă de vară timpurie, când copilul Ghindox (acum nu mai e Ghindocea, că a trecut de 10 ani) a plecat să culeagă ciuperci şi plante medicinale alături de foarte-priceputul său unchi P. Nimic nu părea să tulbure acea zi fericită.

Dragă domnule general, cum aţi reuşit?

Iniţial, m-am gândit să-l întreb cum de are tenul atât de fin. Apoi mi-am spus că ar fi mult mai interesant să aflu dacă se relaxează prin masaj la un salon dedicat bărbaţilor sau dacă obişnuieşte să se ducă la sala de forţă, unde să scape de tot stresul acumulat. Merge des la mani-pedi? Îşi face măşti pentru păr? Apoi, femeia din mine a vrut să afle cum naiba de nu s-a impus ca model de sprâncene, înaintea la-fel-de-antipaticei Cara Delevingne.

O poză face cât 1000 de cuvinte

Am promis că nu voi mai analiza ţinutele soţiei Celui-Tăcut, pentru simplul motiv că nu mă recomandă nimic în acest sens, în afara simţului estetic. Totuşi, în ultimele zile, am remarcat nişte declaraţii ale stiliştilor consacraţi de mass-media şi care mi s-au părut interesante. Chiar dacă părerea mea referitoare la respectivele persoane este, să spun delicat, rezervată.

De câte ori deschid fereastra, de-atâtea ori o-nchid la loc!

Titlul reprezintă un citat din Paraziţii - Opere alese şi cred că este edificator pentru nevoia de profund care a ajuns să animeze online-ul. Nu pot să deschid Facebook-ul, fără să fiu inundată de o grămadă de pilde de natură să-mi atenueze cele mai adânci angoase. Ceea ce m-a făcut să studiez psihologia degrabă-postatorilor de platitudini.

Politicieni de Facebook

Odată vreme, când am intrat în presă, comunicarea dintre oficialităţi şi jurnalişti se desfăşura prin fax. Oamenii aveau ceva de transmis, băgau hârtia în aparat (cu dedicaţia "În atenţia...") şi asta era totul. Ulterior, au apărut telefoanele mobile şi te sunau ca să-şi anunţe conferinţele de presă şi faptele de vitejie. Acum, însă, comunică totul prin Facebook. Da, e mai rapid, iar mesajul este recepţionat de o mulţime de oameni. Să fie bine, să fie rău?!

Natural! Nouă ne place natural!

Da, bine, am obosit de câte ştiri despre machiaj am scris... Am dat la televizor o grămadă de dudui care arătau lamentabil înainte de a-şi pune pe faţă straturi de farduri. Aşa a apărut şi gluma internă: "Prima întâlnire trebuie să fie la piscină!" I-am lăsat pe domni să se bucure că au descoperit Marele Secret. Că doar lor le plac femeile naturale, nu?! Le-aş fi putut povesti despre fardurile waterproof, care îi vor prosti la infinit. Sau despre tatuajele de buze şi sprâncene. Sau despre genele false care stau acolo timp de o lună. Dar nu am făcut-o. Pentru că ştiam că li se pregăteşte ceva mult mai oribil.

O limuzină atât de mică, pentru un preşedinte atât de mare

Preşedintele are maşină nouă. O maşină nemţească, pentru că şi el este un preşedinte nemţesc. Nu circulă chiar cu cel mai scump model, pentru că e doar o "maşină de interior", cu ajutorul căreia o plimbă pe soţia aferentă de drumurile năpăstuite ale patriei. Iar dacă cineva nu recunoaşte limuzina, ajunge să se uite pe aripa dreapta-faţă. Acolo există dovada că i se drapelează. Adică are un steguleţ.

Panică la nivel de bloc

La ora la care ajung acasă, e puţin probabil să pot purta vreo conversaţie cu un vecin. Cei cu program "9 to 5" sunt deja instalaţi în faţa televizoarelor, iar corporatiştii frenetici abia îşi parchează maşinile, după care se scurg - vlăguiţi - spre intrarea în bloc. De obicei, nu sunt capabili să spună ceva mai mult decât "'mnă seara". Asta dacă nu cumva îmi fac doar un semn scurt din cap, semn că au răzuit deja cartela de interfon, aşa că am drum liber.

Mă simt obosită de atât de multă democraţie

Am ajuns la concluzia că avem o mână foarte proastă la preşedinţi! Bine, după '89, când ne confruntam cu o spălare generală pe creier, era cam greu să decizi cine ar trebui să conducă ţara asta. În fine, dacă nu aveai deja informaţii de prin '86, potrivit cărora un anumit inginer hidrolog urma să-i succeadă Celui Mai Iubit Fiu al Poporului.

Despre "Gherţoix"

Noi n-am avut parte de Asterix şi Obelix, ci de Cocalarix şi Gherţoix. Iar dacă un Cocalarix este uşor de etichetat, în cazul lui Gherţoix lucrurile stau cu mult diferit. Şi asta pentru că Gherţoix este un maestru în arta disimulării. Dar să încep cu denumirea ştiinţifică: "Gherţoix Parvenitus".

Viaţa în blocul meu (VIII)

Ador ploile de vară! Sunt mai puţin entuziastă atunci când vine vorba despre furtuni, dar am grijă ca mereu să fiu pregătită cu o umbrelă, dacă este cazul. Iar de când mi-am instalat o aplicaţie meteo pe telefon, chiar nu mai pot fi luată prin surprindere. Însă am învăţat un lucru esenţial: umbrela de poşetă te scapă de multe probleme. Dar asta am aflat acum nişte ani...

Despre "Şmecherozaur"

Spre deosebire de rudele sale mai mici (cocalarul, băieţaşul şi şmecherul), "Şmecherozaurul" (Şmecherozaurus Cartieris) se remarcă prin dimensiunile sale. Potrivit celor mai noi studii ale cercetătorilor români, acesta nu mai are limită de înălţime, nici de lăţime, aşa cum se întâmpla cu "Şmecherozaurii" din generaţiile trecute, care - dacă nu se aplecau atunci când intrau pe uşă - nu contau.

"Face sens" să ne oprim!

Nu sunt adepta naţionalismului dus la extrem care să ne facă să spunem "şoarece", nu "mouse", deşi francezii par să nu aibă nicio problemă în a folosi "souris", ca să desemneze clicăitorul aferent. Dar de aici şi până a ajunge precum indienii care, la 5-6 cuvinte folosesc un cuvânt în engleză, mi se pare o distanţă foarte mare.

Semaforul Inimii, Catena!

Încep prin a pune o întebare: "Care dintre voi îşi ia actele, atunci când se duce seara la non-stop-ul din cartier?" Exact, nici eu. Doar că am avut o tresărire în clipa în care, abia ieşită din bloc, am auzit un fluieraş. Erau doar două variante: ori Zănaticul Cartierului dirijează traficul, ori e un poliţist de la Rutieră trimis într-o misiune bizară.

Puiul lui Tutankamon

În principiu, weekendul ar trebui să fie pentru relaxare. Asta dacă nu ajungi acasă - în fiecare seară - pe la 9, 9 şi un pic. Dar acesta fiind cazul meu, sâmbăta - cel puţin - înseamnă gătit, spălat şi făcut curat, căci ce să vezi... Soarta fuse crudă de-astă dată.

Mania diminutivelor

Sunt absolut sigură că fiecare dintre noi, indiferent de sex, foloseşte - în mod aproape constant - măcar un diminutiv. În cazul meu, diminutivul care îmi inundă zilele de muncă este "pisicuş" şi desemnează un minunat exemplar uman, care - în mod normal - s-ar intitula "redactor". În fine, aş putea să-i spun şi "măgăruş", în clipa în care îmi trânteşte cele mai idioate replici posibile. Nu se întâmplă, pentru că mă face să râd în hohote. Aşa că - pentru moment - "pisicuş" sună bine.

Noul Normal, în variantă americană

Nu am avut vreo tresărire interioară în momentul în care Bruce Jenner (un fost atlet american de 1.88 m şi fost tată vitreg al stupid-de-celebrelor Kardashians) a ajuns la concluzia că - de fapt - este femeie. Până în final, lumea are o atât de mare aparentă libertate, încât fiecare poate să se transforme în ceea ce vrea.

Construirea unei imagini e lucru mare!

Ca oricărui om, îmi place să am - chiar şi rar - nişte confirmări. Au trecut doar câteva zile de când scriam că e o mare diferenţă între fotografiile făcute Cuplului Nostru şi cele făcute Cuplului Lor, când.... ce să vezi? De 1 Iunie a apărut o poză a Celui-Tăcut, pe care toţi cei care şi-au luat ceva înapoi (dar nu numai ei) au declarat-o ca având potenţial viral.

Toată lumea-i pe stradă, ursuleţii trişti să mi-i vadă...

Sunt ultima persoană din lume care s-ar putea erija în postura de critic de modă. În primul rând, pentru că meseria de "critic de modă" a fost statuată de tabloide (ziare, reviste sau emisiuni TV), ea neexistând în realitate. În al doilea rând, pentru că - dacă tot te apuci să analizezi ceva - studiază proporţiile. Geometria e treabă sigură, moda - nu!

Din seria "Suferi de tine"

Am spus-o şi mă repet: am ajuns în frumosul cartier ca să scap de chinul deplasării prin Bucureşti! E mult mai bine să mergi maximum 10 minute până la muncă, decât să petreci un timp triplu într-un taxi, plus tariful aferent. Deci este vorba despre comoditate/economie. Atât şi nimic mai mult. Tocmai de aceea, n-am nici cea mai mică apăsare să analizez ce se întâmplă într-o zonă "de fiţe" din Bucureşti.

S-o ţie! Dar s-o ţie departe de tabloide!

N-au trecut prea multe ore de când am discutat cu un coleg despre apăsările mele "fashioniste" referitoare la soţia Celui-Tăcut. Colegu' susţinea că - în Occident - femeile se îmbracă în culori pastelate indiferent de vârstă şi, dacă vor să poarte pantaloni scurţi la 70 de ani, pot să o facă fără a fi criticate.

Viaţa în blocul meu (VII)

Viaţa în cartierul muncitoresc de fiţe decurgea normal! Toată lumea zâmbea, toată lumea saluta, toată lumea uda florile de pe palier. Dimineţile erau paşnice, pentru că fiecare ieşea tiptil din casă, astfel încât să nu deranjeze. Nimeni nu vorbea în holul blocului, nimeni nu alerga pe scări, ca nu cumva să sugereze că ar fi în întârziere. Deja mă simţeam într-o lume paralelă. Până când a avut loc Marea Întâlnire...

Facebook - faza pe preşedinţi

De la bun-început admit faptul că nu toţi politicenii stăpânesc retorica, deşi alegerea unui reprezentant al maselor ar trebui să se facă şi pe baza talentului acestuia de a capacita publicul. Că e mai greu în anumite condiţii, îmi este mai mult decât evident. Dar înţeleg perfect problema, pentru că e foarte greu să gândeşti într-o limbă, după care să te exprimi în altă limbă. De aici şi răspunsurile lapidare sau chiar monosilabice.

Doamna Carmen din Deal

După dezastrul numit "Leana", preşedinţii României au avut decenţa să-şi ţină soţiile departe de viaţa publică! Întrebaţi orice jurnalist cât i-a fost de greu să scoată două vorbe de la "doamna Nina", de la "doamna Nadia" sau de la "doamna Maria".

Umberto, fa freddo!

Un banal târg de carte reuşeşte să ne definească perfect ca popor! Noooo.... nouă nu ne plac emisiunile de scandal. Cum? Noi să citim tabloide?! Ai înnebunit, cum să ascultăm manele?! Şi nici când nunta se apropie de final nu ne permitem să ne zguduim pe asemenea ritmuri. După care urmează alte de declaraţii care mă fac să râd în hohote.

Viaţa în blocul meu (VI)

Singura pisică din blocul meu a continuat să-mi ridice mingea la fileu! Nu ştiu dacă a făcut-o pentru că a simţit că-mi plac birmanezele, cert este că era foarte decisă să mă transforme într-o legendă vie. Una care se trezea destul de târziu, pentru că făcea un jurnal de noapte-târzie, dar... decât deloc....

Cascadorii de PR la ei şi la noi

Tot mapamondul s-a emoţionat până la lacrimi, în clipa în care "dragă Barack", prevăzut cu o umbrelă enormă, a chemat două doamne din staff-ul propriu ca să le escorteze - la adăpost de ploaie - până la locul faptei. Nu m-a interesat unde se duceau şi ce făceau. Dar mi-au atras atenţia două elemente: cameramanul zelos care a surprins momentul aproape romantic şi gesturile pe care le-a făcut "dragă Barack" pentru a le determina pe doamne să coboare din elicopter.

Viaţa în blocul meu (V)

A trecut doar o zi de la întâlnirea "politică" din faţa blocului şi deja colocatarii nu mă mai salută cu un zâmbet larg, de reclamă la Colgate. Ce sens ar avea să se consume cu amabilităţi inutile, atît timp cât nu ştiu nicio picanterie din lumea "televizorului"?! Sunt numai o fată care răspunde la telefon, ceea ce - în opinia lor de oameni care trăiesc într-un "cartier muncitoresc de fiţe" - este echivalent cu zero. Desigur, dacă ar fi lucrat vreodată într-un loc similar, ar fi aflat că noi între noi suntem prieteni, ne povestim o grămadă de lucruri şi nu contează cine şi ce face, pentru că lucrăm în echipă, altfel suntem morţi. Doar că Soarta are un mare talent să le potrivească pe toate...

Plătiţi-vă taxele sau învăţaţi să vă teleportaţi!

Mi se pare fabulos faptul că ANAF-ul, Prea-Fericitul Taxator al Naţiei, nu sugerează guvernanţilor ca şi Marii Aurii să plătească dări pentru toate bogăţiile pe care le deţin, dar CNADR-ul (compania pe care o înjurăm - pe bună dreptate - că nu ne face drumuri şi autostrăzi) şi-a arătat muşchii atunci când a fost necesar. Pe scurt, popii - în frunte cu Nejustificat-de-Fericitul - au de plătit nişte amenzi, căci s-au bănănăit pe drumurile patriei fără rovignetă.

Viaţa în blocul meu (IV)

Trecerea de la un cartier asumat-muncitoresc la unul care vrea să scape cât mai repede de orice ar însemna "secera şi ciocanul" este destul de abruptă! În timp ce oamenii din Drumul Taberei sau Militari sunt preocupaţi de preţuri, cursul leu/euro sau - pur şi simplu - de mica grădină pe care se străduiesc să o amenajeze în faţa blocului, cei din cartierul muncitoresc "de fiţe" sunt nişte mari analişti politici. Doar soarta crudă îi ţine departe de mersul ţării. În rest, ei (dar mai mult ele) ştiu cum arată ţara perfectă. Deşi, uneori, parcă s-ar mai consulta cu nefericiţii din mass-media. Poate ştiu ei ceva în plus, cu toate că nu e sigur...

Excomunicarea, pistol medieval cu apă!

EXCOMUNICÁRE, excomunicări, s. f. Acțiunea de a excomunica și rezultatul ei; excludere temporară sau definitivă dintr-o comunitate religioasă (creștină, mozaică etc.) pentru abateri de la canoane sau dogme. – V. excomunica.

Viaţa în blocul meu (III)

Nimic nu poate fi mai neplăcut pentru un locatar nou, decât să fie invitat la şedinţa de bloc. Sincer, nu mi-aş fi dorit să particip. Simpla imagine a vecinilor strânşi în jurul meu, fiecare având câte o problemă existenţială, mă înfiora. Nici nu bănuiam ce avea să mi se întâmple în următoarele ore. Dar să rememorăm momentele...

Viaţa în blocul meu (II)

Cartierul muncitoresc de fiţe se remarcă printr-o serie de amănunte. Orice magazin mic, deschis la parterul unui bloc, e punct de referinţă, mai mult decât şcoala din cartier sau decât oficiul poştal. Cam la acelaşi nivel se situează "coaforul de parter", unde hairstylist-ele sunt formate la Cooperativa Igiena, dar şi cabinetele stomatologice. Am ştiut din prima că am un cuplu de dentişti la parter, dar au trecut multe luni până când am constatat că respectivii au şi clienţi, nu doar preţuri nejustificat de mari. De fapt, justificat. Doar vorbim de un cartier de fiţe. Muncitoresc, ce-i drept, dar "de fiţe".

Viaţa în blocul meu (I)

V-am mai povestit tot felul de lucruri care se întâmplă în cartierul muncitoresc de fiţe, dar cred că trebuia să o iau cu începutul. Acum vreo 3 ani şi ceva, am decis să mă mut peste drum de "locul muncii", pentru că mă săturasem să bat jumătate de oraş şi să ajung ruptă de oboseală la serviciu. Doar că - în scurt timp - am realizat că viaţa din Drumul Taberei era total diferită faţă de cea cu care ajunsesem să mă confrunt. Să începem cu primul capitol...

Comerţul la români

În cartierul muncitoresc de fiţe în care locuiesc, nu există ceva ce ar putea purta numele de supermarket. Există un magazin de dimensiuni medii şi o grămadă de alte magazinaşe, o piaţă cu preţuri de speculă şi cam atât. Nici nu e de mirare, pentru că - la doar 2 km - există ditamai mall-ul, cu cele aferente.

Mult aur pentru nimic!

Are o agenţie de turism care nu este impozitată.

Are locuri de cazare care nu sunt impozitate.

Produce alimente şi băuturi care nu sunt impozitate.

Are magazine care nu sunt impozitate.

Are chiar şi spălătorii, care nu sunt impozitate.

Are munţi întregi, cu păduri pe care le taie şi vinde lemn care nu este impozitat.

Ninel şi Tinel au idei

Ca să respect adevărul istoric, pe Ninel nu-l cheamă Ninel, ci Nini. Tinel, în schimb, cum se scrie, aşa se citeşte. Nu reiau teoria cu părinţii care le-au dat copiilor nişte nume... originale. Deşi am senzaţia că ar putea justifica propunerea de lege înaintată de cei doi deputaţi PNL. Traumele copilăriei, bla-bla, bla-bla...

Dadbod vs Mombod

Profit de faptul că astăzi am marcat Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pentru a discuta despre... corpuri. 

Am aflat de curând, că - în cazul bărbaţilor - nu se mai poartă nici pătrăţelele, nici bicepşii şi tricepşii bine-reliefaţi. Acum corpul masculin trebuie să aibă un strat destul de consistent de grăsime plus burtica aferentă. Superb, nu? Şi, pentru că acest aspect în vogă trebuia să poarte un nume, i s-a spus Dadbod.

Mulţumesc lui Dumnezeu, familiei mele şi casei de discuri!

Poate sunt un monument de cinism, dar exact aşa mi-a sunat discursul proaspăt-eliberatei de la "răcoare". Precum cel al unui "gangsta" care, după ce a fost descoperit de managerul unei puternice case de discuri, a comis-o grav, a fost legat şi a fost eliberat temporar, ca să-şi primească premiul Grammy pentru albumul scos în puşcărie.

Proverbe româneşti cu interpretări rockereşti

Am ajuns la o concluzie personală... Toate "vorbele bătrâneşti" emise în vremea în care ne stăpâneau unii şi alţii continuă să fie proliferate sub titlul de "Înţelepciuni Supreme". Din punctul meu de vedere, ar trebui reinterpretate. Rockereşte, desigur.

O găşcuţă numită "online"

Da, ştiu... Internetul e mare, toată lumea poate să se exprime, nu există limite, oamenii pot să se jignească în voie, iar - dacă simt nevoia - pot să se înjure cu simţ de răspundere. Totul e permis online, nu?

Noaptea minţii financiare!!!

Ca orice om care stă la muncă nişte ore, mi s-a întâmplat de o grămadă de ori să fiu pocnită de o foame care nu putea fi satisfăcută nici de sandwich-urile de la automat şi nici de pateurile şi laptele bătut de la magazinul din apropiere. Şi atunci am procedat ca orice persoană normală la cap, aşa că m-am asociat cu nişte colegi şi am făcut comandă la firmele de catering. Desigur, atunci când "omul cu livrarea" a venit, a primit nu doar suma de bani datorată, ci şi acel civilizat 10%, pe care îl consider absolut justificat, mai ales dacă îmi ajunge într-un timp mai scurt decât cel anunţat.

Superstiţii şi gândaci negri

Am crescut într-un bloc în care toată lumea era în gaşcă cu toată lumea! Nu era neapărat un lucru rău, mai ales când noi - copiii - eram mici. Mamele casnice ne preluau de la şcoală, ne hrăneau şi ne puneau să ne facem lecţiile, doar ca să nu simţim că facem parte din "generaţia cu cheia la gât". Situaţia s-a complicat atunci când am ajuns adolescenţi şi nu puteam mişca în front, că imediat ne afla tot blocul. Acela a fost momentul în care am decis ca, odată ajunsă adult, să nu întreţin niciun tip de relaţii cu vecinii.

Reportajele nasoale cu muzică imbecilă se ţin!

Încerc să mă pun în postura unui om născut şi crescut în Occident, care se confruntă cu nişte est-europeni ce tânjesc după soarta lui! Teoretic, cei care şi-ar dori să ajungă la acelaşi nivel, ar trebui să adopte obiceiurile şi modul de a gândi ale celui alături de care vor să trăiască.

Ritualuri de 1 Mai

Fiecare 1 Mai românesc începe astfel:

- Românii au golit rafturile supermarketurilor - checked
- Românii au plecat la pădure - checked
- Românii au invadat parcurile - checked 
- Românii se distrează la mare - checked 
- Românii au încins grătarele - checked
- Românii joacă fotbal pe păşune, în timp ce ascultă manele la maximum - checked
- Românii stau la cozi interminabile pentru mici şi bere - checked
- Românii luptă din greu cu rezervele de bere ale localurilor - checked
- Românii şi-au petrecut ziua de 1 Mai la mall - checked

Ţara lui "Ştiu"

De când românul a învăţat să repare Dacia cu o liţă, de când a reuşit să transforme o cărămidă BCA în radiator cu ajutorul unei rezistenţe, de când şi-a dat seama că o cameră poate fi luminată cu ajutorul unui bec legat la bateria maşinii, a apărut o modă naţională intitulată "Ştiu".

Trăiesc sau vieţuiesc? Şi, cel mai important, până când???

Mi-ar fi plăcut să cred că trăiesc intens fiecare zi, oră cu oră şi minut cu minut! Doar că, în timp ce spălam - cu mare angajament, să fie clar! - o oală uitată pe foc, m-a apucat o nevoie subită să-mi fac bilanţul zilei. Nu e o treabă pe care să o practic în mod frecvent. Mă apucă numai atunci când fac o chestie atât de plictisitoare, încât simt nevoia să-mi ocup mintea cu altceva.

Teoria conspiraţiei, faza pe televiziuni

Nu cred în coincidenţe. Motiv pentru care nu cred nici în zvonuri lansate singular. Prima dată am avut o teorie a conspiraţiei, faza pe Divertisment. Când doar o persoană a dat drept sigură debarcarea unei doamne vocale de la un anumit post de televiziune.

Eşti ateu? Pe bune?!

Având în vedere că sunt rocker de la vârsta de 12 ani, m-am confruntat cu foarte multe reacţii de-a lungul timpului. A, să nu trec peste partea esenţială. Sunt rocker din părinţi flower-power, deci e o moştenire de familie, dacă vreţi. Datoria mea a fost să evoluez, din punct de vedere muzical, de la Deep Purple şi Hendrix la Soilwork şi Steve Vai.

Nea Puiu, inginer şi trendsetter!

Cel mai probabil aş fi uitat că am avut un fenomen "dial-up" în România, dacă nu aş fi citit un articol despre "Chestii pe care le credeam veşnice"! Se întâmpla undeva prin anul 2000 şi se lăsa cu mari probleme organizatorice. Ceva de tip: "Ieşi de pe net, pentru că trebuie să dau un telefon!!!"

Hipstere, salvează-ne!

Am citit cel mai haios articol posibil! Da, şi eu mă mir că am reuşit să râd la un articol despre hipsteri, având în vedere că nu prea rezonez cu ei. Dar cum să nu te bucuri, când afli că doar hipstereala salvează Planeta? Acum o să mă întrebaţi de ce. Pot să vă dau link la respectivul articol sau pot să vi-l rezum. O să-l rezum, mai ales că are doar patru puncte.

Roman-fluviu cu bebeluşi

Zilele trecute m-am întâlnit, absolut întâmplător, cu o amică pe care n-am mai văzut-o de foarte multă vreme. Mai precis, din momentul în care a devenit mamă. Normal că am întrebat-o ce face copilul, ce face soţul, dacă soacra continuă să fie o otravă şi tot aşa. Într-un final, am vrut să ştiu şi ce mai face şi prietena ei cea mai bună, de care era nedespărţită. În mintea mea, ar fi trebuit să fie la fel de legate una de cealaltă, mai ales că născuseră fete, la interval de o săptămână. Răspunsul, însă, m-a năucit:

M-am trezit fashionistă! Astrele se tăvălesc de râs...

Pentru că încercăm să o ardem cât mai capitalist, ne-am obişnuit să luăm drept bun ce decide un anumit institut din Statele Unite! Dacă nord-americanii au spus că Marsala e culoarea anului, atunci aia e.

Detoxifierea pentru toţi

Încep prin a vă reaminti că orice om sănătos are anumite organe funcţionale: ficat, rinichi şi plămâni! De ce le are? Pentru a ajuta organismul să elimine toxinele. Şi atunci de ce există, mai nou, aşa-numita "detoxifiere" de orice? Pentru că nişte oameni vor să facă mulţi bani. Şi atunci vin cu tot felul de reţete de sucuri sau de meniuri, pe care le declară ca fiind singura modalitate de a ne scăpa corpul de toate toxinele alea nemernice, care sunt la un pas să ne omoare.

Roboţii vin tare pe turnantă

Ador cărţile SF. Şi filmele. Şi serialele. Recunosc, am plâns la Terminator 2 în momentul în care s-a sinucis robotul. Acum, cel mai probabil, aş ridica doar o sprânceană şi m-aş întreba: "De când au roboţii sentimente?!" Dar pe vremea aceea mi se părea înduioşător ca robotul, care ştia că ar putea evolua în ceva nasol, prefera să se arunce în metal topit ca să protejeze omenirea.

Lăsaţi copiii să citească! Ce vor ei, nu ce vreţi voi!

M-am săturat să aud părinţi şi profesori că se plâng de faptul că cei mici nu citesc! Motivele invocate de dascăli sunt previzibile:

- Cum să citească, dacă stau toată ziua pe computer şi joacă Minecraft?

- Normal că nu citesc, pentru că le-aţi luat tablete şi se uită doar pe videoclipurile de pe YouTube!

- Cum să pună mâna pe o carte, dacă vorbesc toată ziua pe WhatsApp???

Morbiditatea la români

Oricât de mult m-am străduit să evit subiectul, chiar n-am cum să-l ocolesc. Mai ales că va dura mult de tot de-acum înainte. Doamna o să fie înmormântată la un moment dat, după care va începe bătălia pentru avere, scandalurile aferente şi tare mi-e că s-ar putea ca fiica să fie chemată la DNA ca să explice cum e cu respectivele conturi din Cipru. Că s-au cam scurs nişte bani pe-acolo...

Cu Barbie, înainte-marş!

Nu pot cu bunicul Traian, nu pot cu fiica Mărioarei Zăvoranu... Dar ce-mi place armata rusă!!!

Brăduleţ, brăduţ-drăguţ...

Nu, nu ninge peste tine! Dă-i-o peste ceafă. Cu perseverenţă. Să simtă!!!

Asculţi şi nu ucizi!

Dacă sunt în sufragerie, la desktop, ştiu foarte bine ce vreau să ascult, că am ditamai playlist-ul! Dacă am tableta în braţe, e clar că sunt pusă pe citit, deci fără muzică. Dar, dacă sunt în bucătărie, acolo unde am laptop-ul, ce-mi trebuie? Ceva ce mă ajută să spăl vase şi nu mă determină să arunc cratiţe pe geam, precum un Ninja aflat într-o criză de isterie.

N-o să-ţi vină să crezi! E INCREDIBIL ce a putut să facă!!!

Am auzit de nenumărate ori acuzaţii de tip "Măi, voi - la ştiri - aveţi un limbaj de-ăla de lemn, de mi se face rău când îl aud!" N-am putut să neg vehement, pentru că ni se întâmplă să o mai dăm de gard. Avem "grade în termometre", avem "din primele constatări ale poliţiei", avem "iarna şi-a intrat în drepturi"... Anunţăm că iarna ninge, iar vara e cald... Ce să zic... Există "lemnisme" de breaslă de care e destul de greu să ne debarasăm.

50 Shades of Guţă

Jurnaliştii de şcoală veche nu-şi permit să plece la muncă fără să citească presa! Iar asta înseamnă o trecere prin toate ziarele, inclusiv prin tabloide. Pare simplu, nu? Dar ia luaţi voi presa de la noi şi presa internaţională, să vedeţi frământarea naibii.

Roman-fluviu: Mituri despre jurnalismul TV

Nu m-aş fi apucat în veci să scriu o asemenea postare, dacă nu m-aş fi trezit cu nişte întrebări din partea rudelor, total străine de fenomenul "televiziune". Dar, ce să vezi, după urările tradiţionale, au venit întrebările:

- Eşti liberă de Paşti şi de 1 Mai, nu?

- Anul ăsta nu am cum. Puteam să aleg între Paşti şi 1 Mai, dar am nevoie de zilele alea libere pentru altă ocazie.

- Cum să alegi? Voi n-aveţi liber de sărbători?

- Ba da... Dar nu şi de Paşti, şi de 1 Mai. Ori una, ori alta.

- De ce?

- Voi vă uitaţi la televizor de Paşti şi de 1 Mai?

- Normal! 

- Uite de ce nu putem să ne luăm liber!!!

Ciocu' mic sau stânga-mprejur!

Oricât de mult m-aş strădui să înţeleg ce se întâmplă în ţara asta, există momente în care rămân - pur şi simplu - blocată! Aşadar avem doi domni: Gheorghe (ex-Gigi) Becali şi George Copos. Amândoi eliberaţi înainte de Paşti, amândoi oameni de fotbal.

Despre "prostovani" şi "ţeava-largă"

De la bun-început, mă cataloghez ca fiind "prostovan(că)"! Pentru că fac parte din categoria celor care s-au dus la firma de televizor-telefon-internet şi care au sperat că, dacă plătesc, vor avea parte de tot ce vor. N-am dat doi-bani pe televizor (deşi mi s-a oferit un device prin care aş fi urmărit tot ce vreau... de fapt, tot ce nu mă interesează), nici nu m-a leşinat oferta de telefonie, dar Internetul e tot ceea ce îmi trebuie. Iar dacă trebuie să decartez consistent ca să am ce-mi doresc... Nicio problemă.

Teoria Conspiraţiei, faza pe Divertisment

M-a mirat nespus ştirea "în exclusivitate mondială" lansată pe site-ul Poetului-Jurnalist, potrivit căreia o doamnă ar fi fost pusă pe liber, pentru injurii aduse unei minorităţi. Şi mi-am pus o întrebare retorică... De ce s-ar apuca cineva, cu ani grei de presă în spate, să lanseze o informaţie neverificată din trei surse?

Iepuraşul Săltăreţ te duce rapid în arest

Un tip din Marea Britanie a fost arestat pentru că a furat un "iepuraş" dintr-un magazin cu jucării pentru adulţi! În fine, nu era chiar iepuraş, era ceva numit Rampant Rabbit. Cum ar veni, ceva "degrabă săltăreţ". Mi s-a părut senzaţională pledoaria avocatului, care a susţinut că "iepuraşul" - aşa, de capul lui - sărise fix în buzunarul omului. Practic, tipu' se plimba printre rafturi, l-a văzut, i-a dat play, nu a fost impresionat, aşa că s-a decis să treacă mai departe. Doar că Iepuraşul Săltăreţ, ofensat că nu a fost apreciat la justa sa valoare, i-a sărit direct în buzunar. Nu, nu l-a putut îndepărta, pentru că avea nu-ştiu-ce deficienţă fizică, din cauza unui accident de maşină. Deci clar, avocatul ăluia are şanse majore să devină Idolul Avocaţilor din România.

Minorităţi şi majorităţi

Stăteam azi de vorbă cu o prietenă, care - deşi discutam despre cu totul altceva - mi-a trântit-o: "Să ştii că, în scandalul ăla gay, am tendinţa să ţin cu respectiva doamnă!" Bun, m-am bucurat că a citit ce-am scris, dar am vrut să văd şi care e gândirea de cealaltă parte a baricadei.

Sindromul "attention-whore"

Am încercat din răsputeri să mă abţin în a comenta "marile scandaluri" ale zilei. Dacă nu le ştiţi, permiteţi-mi să le rezum. În primul rând, Ilie Năstase a simţit nevoia să-i tragă una după ceafă Simonei Halep pentru că a decis să nu reprezinte România la Fed Cup, într-un "ceva" împotriva Canadei. Personal, habar n-am ce-i aia Fed Cup, dar presupun că e important. În al doilea rând, doamna care jurizează în stil personal un concurs de talente e supărată pe gay.

Roman-fluviu: Cupluri de mall

Ştiu că nu mai speraţi să vedeţi această postare, dar am prostul obicei să mă ţin de cuvânt. Clasificarea cuplurilor de mall e dificilă, deşi multe dintre ele s-au perfecţionat în arta disimulării.

1. Cuplul entuziast - cei doi abia s-au cunoscut, motiv pentru care el pare extrem de interesat de noua colecţie de geluri de duş şi miroase - împreună cu ea - fiecare tub, în căutarea aromei perfecte. Apoi ea stă lângă el, dând înţelegătoare din cap, ori de câte ori el îi explică la ce foloseşte fiecare şurubelniţă din trusa aflată la super-ofertă. Cuplul poate fi identificat uşor şi în hipermarket-uri, după ce ea emite întrebarea: "Iubi, eşti sigur că îţi ajunge un box de bere? Mai bine ia două, că e meci diseară!"

Adio, Harem-de-Iarnă! Bun-venit, Harem-de-Primăvară!

Dolofănelul care conduce Coreea de Nord are nu doar o soţie frumuşică, dar şi un harem! Din ce spun specialiştii în domeniu, e un obicei care datează de pe vremea lui bunică-său, deci e deja o chestie istorică. Staţi că nu v-am spus ce obicei.... Ca cel ce stăpâneşte ţara să aibă harem! Altfel nu are cum să demonstreze poporului că este un lider puternic, dar - mai ales - potent. Şi, având în vedere că Dolofănelul s-a plictisit de bietele femei care l-au satisfăcut până acum, autorităţile nord-coreene au dat startul unei campanii de selecţie a "haremistelor" care îi vor îndeplini dorinţele.

Imnul piţipoancelor convertite

Se ia o piţi frumuşică de cartier şi se lansează în lumea cluburilor pline de satiri bătrâni! Ce reiese? Un cântecel care o prezintă pe Piţi-cea-Nevinovată ca fiind o victimă greu-încercată de nevoi materiale, deci forţată de împrejurări să se arunce în braţele sponsorului mult mai bătrânel, dar generos. Însă, indiferent ce cadouri valoroase primeşte, Piţi tot tânjeşte să fie împreună cu băiatul de la scara B, care nu doar că e infinit mai tânăr decât sponsorul, dar are şi un alt sistem de valori. Ceva pe principiul: "*oaie, tu i-ai dat un inel atât de mare, dar eu contraatac decisiv cu o floricică!"

Reggaeton-ul pentru noi este doar Maneaua 2!

"Maneaua 2" sau "neo-maneaua" a apărut în secunda în care revoltător-de-popularul gurist numit Florin Salam a anunţat - nu că l-ar fi întrebat cineva - că se apucă de cântat "reggaeton". Deci renunţă la manele pentru un stil latino-american? Se dă cu portoricanii sau cum? În fine, după ce apele s-au mai liniştit, cântăcioşii difuzaţi pe majoritatea posturilor de radio şi de televiziune au realizat că reggaeton-ul ăsta e găselniţă mare, fratemeleu. E ritm, e bucurie, e tot ce vrei tu ca să prinzi fanii de nas.

Spune-mi cum te numeşti, ca să-ţi spun câte miştouri o să încasezi!

Urmând exemplul celebrităţilor de peste Ocean, foarte multe persoane publice de la noi (refuz să numesc "vedete" oameni care se duc la piaţă cu sacoşa sau care îşi alimentează singuri maşina la pompă) s-au apucat să le pună copiilor nişte nume atât de exotice, că trebuie să dai pe Google ca să afli ce semnificaţie au. De acord, uneori respectivele nume de botez sugerează faptul că unul sau ambii părinţi nu sunt români din tată-n fiu. Însă copiii trăiesc în România şi nici măcar nu li s-a dat alternativa de a avea două prenume. Unul cu care să se mândrească părinţii plini de inspiraţie, pentru ca pe celălalt să-l poată folosi astfel încât să nu atragă asupra lor o ploaie de întrebări sau glumiţe.

"La revedere" în stil dacic

Vikingii întâmpinau moartea cu seninătate. Ştiau că se duc la Odin, acolo unde nu mai era nevoie să lupte, să sufere sau să mai aibă vreo altă apăsare. Catharii considerau că oricine moare se va reîncarna, deci iar nu vedeau vreo problemă în a trece graniţa. Dacii, în schimb, râdeau. Ştiau că omul - cu tot cu scânteia sa divină - se va alătura acelui Întreg căruia îi aparţine. Iar lângă Sursă nu se întâmplă nimic rău.

Roman-fluviu: bărbătuşi de mall

Precum vă promiteam acum câteva zile, am încercat să definesc şi specimenele masculine din mall. Şi iată ce mi-a reieşit...

1. Hipsterul feroce - ştie precis ce se poartă, în consecinţă se îmbracă aşa cum o cere moda. Se poartă tricourile strâmte, asta face şi el, deşi colăceii de grăsime caracteristici generaţiei junk-food nu-i fac cinste. Culoarea e ok sau nu? Imprimeul corespunde? Blugii sunt corespunzător sfâşiaţi? Deci ce mai comentăm atât??? Nu contează nici că pantalonii strâmţi pe pulpele dolofane, cu turul lăsat, dau senzaţia lipsei de femur. E în trend? Este!. Specimenul are o singură calitate: o răbdare aproape feminină de a trece în revistă absolut toate tricourile, pantalonii şi încălţămintea dintr-un magazin. Uneori, hipsterul feroce târăşte după el şi o geantă pentru care l-ai bate ca să o ai.

"Fericire vizuală în doar 12 paşi" sau "Ce-ar trebui să nu mai vedem pe stradă"

Aş putea fi convinsă să mă îmbrac în trend, doar cu pistolul la tâmplă. Până atunci, însă, mă bucur de toate avantajele pe care mi le aduce faptul că sunt rocker. Din punct de vedere vestimentar, evident. Dar asta nu înseamnă că nu remarc creaturile care se ambalează cu "ce se poartă", deşi arată oribil. Însă câteva dintre regulile anului 2015 mă fac fericită.

Nevestică pentru vieţulică

Calm, n-am luat-o razna, nu m-am transformat într-o persoană romantică, gata să lăcrimeze când vede câte o mireasă care poartă o rochie albă înfoiată. Dar asta nu înseamnă că nu o să dau click unui articol care prezintă o nouă colecţie de încălţăminte. Pentru că pantofi, nu?

Roman-fluviu: piţipoance de mall

În lipsa unor magazine decente în jurul blocului, mall-ul a devenit viaţa mea. Însă, pe lângă colindatul magazinelor (în căutarea reducerilor, evident), îmi place să mă uit în jur. Iar dacă mă uit, automat văd şi pleiada de piţipoance. Şi uite aşa am reuşit să le clasific...

1. Piţipoanca wannabe - are în jur de 16-17 ani, nu ratează un tabloid, în consecinţă are vagi noţiuni despre cum ar trebuie să se îmbrace ca să fie în trend. Veniturile nu o ajută, dar asta nu o împiedică să-şi ţină pe mâna fracturată în unghi de 45 de grade un "Vuittom" de toată frumuseţea. E excesiv machiată şi abia se ţine pe tocurile interminabile cumpărate din nu ştiu ce en-gros, dar e decisă să ajungă şi ea ca fetele alea care se apucă de cântat fără ca măcar să aibă un firicel de voce.

Paparazzo de la noi vs Paparazzo de la ei

1. Paparazzo de la noi nu are noţiunea de "vedetă". Paparazzo de la ei, da!

2. Paparazzo de la noi are un contract de neagresivitate cu un hypermarket. Paparazzo de la ei nu o să pupe aşa ceva, pentru că nicio firmă, magazin sau club care se respectă nu o să permită ca stimaţii clienţi să fie expuşi, în incintă, unui posibil mega-scandal.

Politicienii fac lucruri tâmpite!

Stimaţii politicieni din Camera Inferioară a Parlamentului Republicii Irlanda au trecut pe repede înainte (evident, fără ca măcar să citească un paragraf) o lege potrivit căreia oricine putea să se drogheze cu toate cele! Deci nu conta ce avea la îndemână... Că era iarbă, că era chimicală de tip X, totul era legal, de i-a luat pe poliţişti plânsul.

Serul care te fereşte de ac

Simpla idee ca cineva să-mi bage ace în faţă îmi produce repulsie şi ceva reacţii fizice, de tip "dat cu pumnul fix în nasul esteticianului"! Tocmai de aceea, încerc toate serurile de pe piaţă, toate loţiunile care promit un lifting instantaneu şi - bineînţeles - toate cremele de tip Gerovital/Ana Aslan care îmi ies în cale. Nu ocolesc nici Elmiplant-ul, mai ales că are nişte creme hidratante care fac tenul fericit din două mişcări. Adică se absorb repede, pentru că nu sunt o persoană foarte răbdătoare.

Sharon Osbourne vs Mihaela Rădulescu

Nu mă apuc acum să mai analizez şi eu ce-a zis Mihaela Rădulescu, de ce a zis, da' de ce nu a zis etc! Însă declaraţia potrivit căreia e plătită pentru un rol, m-a făcut să mă întreb: oare cine a inspirat-o? Nu mi-a luat foarte mult timp ca să-mi dau seama că Sharon Osbourne (în calitate de jurat, evident) este modelul pe care şi l-a ales pentru show-ul de talente.

De la geană la capac

Am remarcat că bărbaţii au două "fobii cosmetice", ca să le numesc astfel. Prima dată, li se face părul măciucă în momentul în care ne băgăm dermatograful în ochi ca să ne conturăm pleoapele pe interior. A doua oară, se zbârlesc când începem să ne întoarcem genele cu ajutorul cleştişorului special. Nu am descoperit cum să le uşurez suferinţele atunci când vine vorba despre dermatograf, dar cred că ar fi mult mai fericiţi să afle că micul cleştişor pentru gene poate avea şi o altă întrebuinţare.

Foto Kathryn Friedman

Să şocăm frumos!

Încep prin a vă anunţa că nu sunt specialistă în modă, mai ales că nu-mi reuşeşte în ruptul capului să mă îmbrac în tendinţe. Oricum, până acum n-am fost în stare să aflu cine stabileşte respectivele tendinţele. Culoarea anului e fixată de un institut din Statele Unite, ca să dea un element comun producţiei de masă. Dar tendinţele? Pentru că, din punctul meu de vedere, în niciun caz nu sunt stabilite de marii designeri ai lumii. Păi uitaţi-vă ce inovaţii au făcut anul ăsta.... Cine naiba iese în halul ăsta pe drum?!

Photo Imaxtree

Vedeta care este

Dacă stai şi citeşti tabloidele, ai putea trage concluzia că România este o ţară plină de vedete. Apare o piţi mică şi puternic tunată, degrabă "capsatoare" de fotbalişti, de fanţi de Dorobanţi sau - infinit mai grav - de manelişti, că imediat este catalogată drept "vedetă". Cum ajunge piţi în această ipostază? Uneori, contra unor sume modice azvârlite pretinşilor jurnalişti de tabloid. Alteori, contra unor informaţii picante din lumea în care se învârte. Sau promiţând că va scoate la iveală toate mizeriile din viaţa partenerului pe care îl priveşte tandru în ochi până când primeşte oferta fermă de la mass-media.

Mitul bebeluşului superb

Chiar dacă vă vine greu, trebuie să acceptaţi faptul că Mama-Natură nu e la fel de darnică atunci când vine vorba de bebeluşi! Unii arată superb imediat după naştere, alţii vor fi nevoiţi să aştepte câteva luni până când vor arăta ca în reclame.

Şi nu vă povestesc din cărţi, ci din propria experienţă. După 22 de ore de travaliu (beat this, MOF), în viaţa mea a apărut un ghindoc frumos-foc şi cu o grămadă de păr. În fine, frumos-foc îl vedeam doar eu, maică-sa. Pentru că a apărut tatăl, care a declarat: "Seamănă cu cineva din Stăpânul Inelelor".

Unii se încurcă în cratime, alţii se încurcă în virgule

Un tovarăş jurnalist de la un tabloid oarecare s-a gândit că ar fi foarte bine să o certe pe Mihaela Rădulescu, pentru cratima pe care aceasta a considerat necesar să o strecoare exact unde nu trebuia. În loc să se supere corect gramatical, diva de la Piatra Neamţ via Monaco a trântit un "retardat-o" de toată frumuseţea. Că a fost glumă, că a fost greşeală, că a fost neştiinţă, chiar nu mai contează. Dar să o cerţi pe Mihaela că nu stăpâneşte ortografia şi punctuaţia limbii române şi să pui ditamai virgula înaintea lui "sau", e o gafă majoră. Nu mă apuc acum să dezvolt cum stă treaba cu respectiva conjuncţie disjunctivă. Un lucru, însă, e sigur: în acest caz virgula nu are ce să caute înaintea lui "sau".

Misogini din toate ţările, uniţi-vă!

Feminiştii şi feministele din ţările occidentale fierb de nervi, din cauza unei etichete... originale. Îi spun aşa, pentru că bucăţica de material m-a amuzat, plus că mi s-a părut că promovează bine de tot brandul respectiv.

Maioneză şi Hypnotic Poison

Ca orice româncă născută în Ardeal, am învăţat - de la cea mai fragedă vârstă - să fac curat, ordine şi, dacă e posibil, să şi gătesc ceva. Iar mama a considerat că pot da măsura talentului meu făcând cea mai bună maioneză din lume. După cum puteţi bănui, performanţa nu mi-a reuşit pentru că: "Normal că ţi se taie, dacă torni uleiul ca disperata, tu copilă!!!" Cum trebuia turnat? Pe bune, asta e întrebare?! Pic cu pic, normal!

Vopsitul părului pe vreme de sciatică

Este un proces destul de simplu, dar regulile trebuie respectate cu stricteţe:

1. Analizaţi-vă rădăcinile mult-crescute, pentru a conştientiza că vopsitul este obligatoriu.

2. Începeţi să vă îmbrăcaţi din timp, să zicem cu o oră înainte de a vă propune să ieşiţi din casă.

3. Dacă sunteţi în stare, daţi-vă cu un BB Cream, puţin rimel şi un gloss. Nimeni nu trebuie să bănuiască faptul că aţi stat zile în şir în pat, fără chef de nimic.

4. Trageţi aer în piept, luaţi-vă geaca, banii, cheile şi mai ales telefonul şi purcedeţi la drum.

5. Constataţi că mersul pe jos e mai bun decât statul în pat. Doare, dar parcă nu atât de tare.

6. Intraţi zâmbitoare în magazinul de cartier şi mergeţi direct la raftul cu vopsea de păr. Luaţi ce şi cât vă trebuie. Două cutii, în cazul meu.

7. Reveniţi acasă, schimbaţi-vă de hainele de oraş şi apucaţi-vă de treabă. 

8. Preparaţi vopseaua şi - cât se odihneşte - aduceţi un scaun din bucătărie, că doar n-o să staţi în picioare. Nu de lene, de disconfort.

9. Vopsiţi-vă şi citiţi toate tabloidele cât timp chimicalele îşi fac de cap... pe cap.

10. După ce expiră timpul de expunere, duceţi-vă în baie, aşezaţi-vă pe scaun şi spălaţi-vă părul. Nu uitaţi soluţia de fixare. Da, pe scaun e mult mai uşor să aşteptaţi cât scrie pe pliculeţ.

11. Puneţi-vă un prosop pe păr, cât să se zvânte puţin.

12. Admiraţi-vă culoarea de păr în oglindă. Plângeţi!

13. Promiteţi că nu veţi mai merge NICIODATĂ să vă cumpăraţi vopsea de păr după ce aţi luat două pliculeţe de Aulin, pentru că medicamentul ăla vă aiureşte de creier. Deci nu veţi remarca diferenţa dintre blond deschis şi blond opal. Mai ales dacă tipele de pe cutie au aceeaşi freză şi aceeaşi lungime de păr.

14. Nu mai plângeţi! Admiraţi nuanţa superbă de vânt turbat care v-a reuşit şi consolaţi-vă cu faptul că nicio vopsea nu stă mult pe un păr odinioară blond.

File de istorie muierească

Din ce în ce mai mulţi arheologi (pun pariu că majoritatea sunt britanici) au ajuns la concluzia că picturile rupestre au fost realizate - în proporţie de 75 la sută - de femei. S-au prins de treaba asta după ce le-au văzut "semnăturile" plasate lângă opere. Adică urma palmei. Cum şi-au dat seama că sunt femei? Aveau inelarul mai scurt decât indexul. Cică aşa e la femei, iar la bărbaţi e invers.

"Things" of Bucharest

Acum nişte ani, un american din New York a avut ideea fabuloasă de a-i fotografia pe oamenii din oraş şi de a-i ruga să spună două vorbe despre ei. Acum omul a ajuns aproape la nivel de industrie. Are două cărţi publicate, una cu adulţi şi una cu pici, e invitat la emisiuni TV şi tot aşa... În plus, a lansat o modă la nivel mondial. Normal că românii au încercat şi ei să creeze o pagină (chiar două, parcă) intitulată "Humans of Bucharest". Nu le-a reuşit mişcarea sub nicio formă. De ce? Nu s-au dus acolo unde trebuie şi nu au pus întrebările la care să primească răspuns. De fapt, n-au întrebat nimic, ceea ce mă face să cred că nu au înţeles nimic din conceptul de... oameni.

PS: Da, eu sunt Adriana aia din autograf. Mi-a adus cartea prietena mea Janina Nectara, care - la momentul respectiv - era la un internship la Oscar de la Renta.

Jocuri pentru doamne

Da, ştiu... Jocurile video sunt doar pentru copii şi pentru bărbaţii imaturi. Pe bune?! Adică nicio femeie nu simte nevoia să se relaxeze cu un joc video cu poveste şi cu tot felul de chestii de căutat şi de corelat? Mi-e greu să cred. Mai ales că - pe site-urile de pe care îmi iau jocuri - 99.90% sunt femei, iar vreo 50% sunt trecute bine de 30 de ani. În fine, sunt şi bunicuţe, dar să nu ne împiedicăm în amănunte. Cum arată jocurile pentru doamne? Cam aşa...

Nu ştiţi de unde să le luaţi? Scrieţi-mi şi vă explic eu...

E mică, e foarte mică....

Cântăcioşii româneşti s-au învăţat să cumpere sample-uri de afară (cu tentă preponderent orientală), pe care să le introducă în piesele lor încărcate de mesaje. Dar ce se întâmplă în clipa în care un producător (român, desigur) cumpără un fragment piţigăiat, care sună cam aşa: "Something's up, it's a teenie weenie"? Aparent e ok, nimic rău, se traduce prin "Ceva se întâmplă, e o chestie mică de tot!" Practic, în textul românesc, e o treabă nesimnificativă. Dar ia să ne uităm în Urban Dictionary.... Cum să vă spun, dragi cântăcioşi, ce-ar fi să vă orientaţi spre colinde, pentru că acolo este totul clar.

MacGyver îşi schimbă sexul

Ştiţi serialul acela cu un domn care reuşea să facă dintr-un tub de pastă de dinţi, un creion mecanic de 0.5 mm şi un leucoplast ditamai bomba, nu? Se va face un remake după el. De data asta, însă, eroul nu va mai fi erou, ci eroină. Motivul este de o cretinitate ireproşabilă: dacă fetele vor vedea cât de bine se descurcă "MacGyveriţa", vor dori să se facă inginere.

Ajutor, îmi sângerează timpanele!

Rar mi-a fost dat să văd un copil mai antipatic decât Honey Boo Boo. Nu mă refer la restul familiei, pentru că nu s-au apucat toţi de cântat. Doar ea, purcelul blond şi machiat din belşug. Şi ce sunete emite... Vai, ce sunete emite... Din păcate pentru umanitate, plodul şi-a propus să întregistreze un album. Tare mi-e teamă că va găsi un producător care să i-l scoată pe piaţă. Vorba aceea, a avut un reality-show alături de restul menajeriei de rednecks.


Nu vă place cum îi stă în verde? Poate vă place în roz...

Când "politically correct" sare gardul

Recunosc faptul că mă încearcă frisoane ori de câte ori aud cuvintele "politically correct", pentru că - de cele mai multe ori - maschează cele mai mari obtuzităţi posibile. Aşa se face că, în numele acestui "politically correct", autorităţile din Suedia vor fi nevoite să schimbe numele unor păsări. Şi asta din cauza unor păsărofili care au ajuns la concluzia că e inadmisibil ca nişte înaripate să poarte nume rasiste de tip: "ţigănuş", "cioară" sau "raţă Hottentot". Iar acum să le admirăm în ordinea numerelor de pe tricouri pe zburătoarele cu nume ce aduc atingere demnităţii umane.

Soldaţi făcuţi la apelul clătitelor

După ce reporterii de la CNN au descoperit că ISIS recrutează femei cu ajutorul pisicilor şi a borcanelor de Nutella, luptătorii au decis să schimbe tactica. Aşa că s-au apucat să recruteze bărbaţi cu ajutorul... clătitelor. Nu vă gândiţi că sunt pregătite după cine ştie ce reţetă. Nicidecum. Sunt nişte clătite banale, peste care se toarnă miere. Frumos este că teroriştii au găsit şi un slogan care să atragă: "Făcute pentru a hrăni jihadiştii după o lungă zi de luptă". 

A face PR e o artă

De ce spun că e o artă? Pentru că ai nevoie de creativitate. Mai aveam puţin şi-mi pocnea o venă la cap în momentul în care am văzut că sunt invitată la inaugurarea unei parcări. Pe bune?! În plus, de ce ar da cineva la televizor o inaugurare de parcare, unde nişte domni taie o panglică şi zic două cuvinte?!

La muncă, nu la exploatat pisica!!!

Oamenii au mai învăţat o tâmpenie: cum să se îmbogăţească pe seama animalelor lor de companie mai urâţele de fel. Prima dată, nişte americani au transformat un pisoi bolnav în vedetă. Da, Grumpy Cat e un animal bolnav de o formă de nanism, care nici măcar nu poate merge prea mult. Acum au apărut alţi americani care vor să scoată nişte bani de pe urma pisicii lor pe nume Varză Acră. Sunt abia la început, ca dovadă că site-ul unde vor vinde tot felul de chestii inspirate de mâţa neplăcută nu e finalizat. 

Din rahat se poate face bici. Dacă ai imaginaţie.

Nu mai aruncaţi tot ce vă cade în mână, pe principiul: "Oricum nu-mi mai foloseşte". Potrivit unui site senzaţional, orice aşa-zis gunoi poate fi transformat în ceva util. Cum ar fi nişte ţevi din PVC.

Dacă pufoşenie nu e, nimic nu e!

Soft-porn la radiourile comerciale

Nu contează ce spui, contează CUM o spui! Că de-aia n-au prins "Paraziţii" vreun radio comercial. Nu se exprimau liric, aşa încât să nu se prindă decât "subtilii". Şi uite-aşa ne-am trezit pe toate posturile posibile şi imposibile că ascultăm frumosul cântecel emis de Corina şi Dorian Popa (ăla pe care toate tabloidele îl dau sexy, deşi - în afară de un vag 6 packs - nu se remarcă prin nimic), intitulat "Nimeni altcineva".

Fugiţi! Revin BP-urile!

În primul rând, să le explic celor care habar n-au despre ce vorbesc ce sunt alea BP-uri! BP-urile, în traducere "Bucuria Piticilor" reprezintă acel tip de încălţăminte cu talpă groasă, care te ajută să ai nişte centimetri (mulţi, în general) în plus. Cum am aflat? Am nimerit pe un site, care m-a anunţat că poate să-mi livreze nişte BP-uri la modă, la preţul modic de 2.805 lei. Da-da, 28 de milioane de lei vechi. Pentru ce? Pentru nişte sandale cam de plajă???

Internetul de turmă

Cercetătorii britanici sunt sublimi! După ce au ajuns la concluzia că în ţara lor există regiuni unde Internetul există doar la nivel teoretic, s-au gândit să inventeze o reţea WiFi cu... oi. Mai precis oile cu priviri inteligente primesc nişte zgărzi de care este ataşat un dispozitiv wireless. Bine, oamenii de ştiinţă spun că scopul nu este să dea net la tot ţăranul, ci doar să supravegheze turmele şi să primească date despre animale. Pe de altă parte recunosc faptul că omologii lor norvegieni lucrează de zor la o reţea WiFi cu reni.

Chestii "de România"

Nu ştiu cum naiba au reuşit tabloidele să lipească acel "de România" de tot felul de fătuci care ori produc zgomote, ori nu produc nimic bun. Prima dată ne-am pricopsit cu Pamela Anderson de România. Evident că respectiva nu are nimic în comun cu Pamela, în afară de silicoane şi culoarea părului. Apoi - spre marea mea oripilare - a răsărit şi Beyonce de România, manelistă frenetică şi degrabă consumatoare de Guţă. Pentru ca astăzi să o remarc într-un tabloid pe Selena Gomez de România. Cine e Selena Gomez de România? O puştoaică de 16 ani care se străduieşte să semene cu mult-mai-celebra cântăcioasă.

Vestă antiglonţ pentru bebeluşi

O asemenea tâmpenie nu le putea trece prin cap decât celor doi attention-whores ai Americii: Kanye West şi latifundiara Kim. Să trecem peste faptul că şi-au proptit copilul în primul rând la o prezentare de modă, trecem peste faptul că, la un moment dat, biata Nord-Vest a început să bâzâie şi să facă istericale... Dar cum să-ţi îmbraci fetiţa de nici 2 ani în vestă antiglonţ?!

Între noi fie vorba, cred că aia mică nu era în pericol să fie împuşcată de un lunetist, ci strangulată de Anna Wintour căreia îi răcnea în ureche.

Domnul cu gentuţă şi patru căţei

Puteţi să vă uitaţi mult şi bine, pentru că nu o să-l recunoaşteţi din prima. Prea-multele operaţii estetice l-au transformat în altcineva. Desigur, gentuţa, punguţa şi mini-câinii nu pot avea nimic în comun cu un "băiat rău". Totuşi, el este Mickey Rourke, varianta 2015.

Mai multe fotografii, aici.

Moda care mototoleşte

Uitaţi de purtatul poşetei pe mâna fracturată, uitaţi de purtatul poşetei precum poştaşii voioşi, uitaţi de purtatul poşetei pe umăr. De azi-înainte, ea se poartă mototolită.

Scandal de proporţii mari vs Scandal de proporţii mici

Fiecare televiziune luptă să-şi construiască propriile vedete. În fine, "vedete" e mult-spus. Hai să le numim "persoane publice cu influenţă pe anumite segmente de public". Nu sună mai bine, dar măcar argumentează cumva apariţia anumitor forme de viaţă în diferite emisiuni.

Cine n-a făcut armata, nu ştie să-mpuşte fata!

Am ajuns la concluzia că nu merită să speli vase sau să găteşti, dacă nu ai un fundal muzical. Doar că există momente în care se promovează o anumită piesă şi atunci o auzi pe toate posturile de radio comerciale. Zău dacă aş fi remarcat non-sensul, dacă nu m-aş fi trezit fredonând cântecelul în timp ce executam treburi casnice la ceas de seară.

Kitsch-ul a intrat în bucătărie

Nu trebuie să fii o lumină în domeniul culinar, ca să ştii că o mâncare frumos aranjată pe farfurie devine - subit - mult mai apetisantă. Bucătarii cu ştaif petrec ani întregi până să înveţe cum se montează preparatele, astfel încât să arate "ca în reviste".

Dar ce se fac cei care nu sunt în stare să pregătească mai nimic, dar insistă să-şi uimească invitaţii la masă? Nimic mai mult decât să-şi cumpere nişte spray-uri metalizate. Cu ajutorul lor, nişte amărâţi de crenvurşti devin capodopere ale kitsch-ului, iar merele... parcă le-ai pune în vitrină. Pe scurt: I love America!