Trăiesc sau vieţuiesc? Şi, cel mai important, până când???

Mi-ar fi plăcut să cred că trăiesc intens fiecare zi, oră cu oră şi minut cu minut! Doar că, în timp ce spălam - cu mare angajament, să fie clar! - o oală uitată pe foc, m-a apucat o nevoie subită să-mi fac bilanţul zilei. Nu e o treabă pe care să o practic în mod frecvent. Mă apucă numai atunci când fac o chestie atât de plictisitoare, încât simt nevoia să-mi ocup mintea cu altceva.

Şi m-am apucat să contabilizez ziua de azi... M-am trezit, am verificat ratingurile, am răspuns la mailuri, am citit presa, am făcut un duş, m-am machiat, m-am îmbrăcat, am verificat mailurile încă o dată, am mai dat nişte "indicaţii preţioase" pe WhatsApp, am ieşit pe uşă, am ajuns la muncă, am muncit, am plecat de la muncă, m-am dus la magazinul de cartier, am plecat de la magazinul de cartier, am ajuns acasă, am scăpat de hainele de oraş, m-am demachiat, am intrat la duş....

M-a cam îngrozit monotonia (aparentă, speram eu!!!), aşa că m-am străduit să-mi amintesc ce făcusem cu o zi înainte. Şi cu o zi înainte... Şi săptămâna trecută... La naiba, aceleaşi chestii, în aceeaşi ordine, la aceleaşi ore. Deci e clar, ceva nu e în regulă. Nu, nu cu programul zilnic. Cu mine. Pentru că tocmai am realizat că vieţuiesc. Citesc atunci când mă mai ţin nervii, văd un serial doar dacă nu mă doboară oboseala, mă întâlnesc cu prietenii numai atunci când am o dispoziţie specială şi cam atât!

Momentan nu ştiu ce ar trebui să fac pentru a evada din situaţia asta. Dar mi-e foarte clar că nu-mi mai pot permite să vieţuiesc. 

Însă a fost nevoie să scriu toate astea ca să realizez de unde mi se trage marea problemă existenţială. În frumosul cartier muncitoresc de fiţe, tocmai s-a deschis o sală la "walking distance". Anunţată cu surle şi tobe, adică prin pliante. Am simţit un fior de entuziasm subit. În sfârşit, după atâta timp, am găsit un loc în care m-aş putea încărca de energie, mi-aş putea recăpăta forma fizică. 

Nici gând! E o sală cu un program bătut în cuie, cu un instructor care îşi propune să dreseze - după un program propriu - pe toată lumea care îi dă vreo 600 de lei pe lună. Doar că respectivii clienţi se antrenează la grămadă, nicidecum personalizat. Nici nu îndrăznesc să calculez cât ar costa dacă m-aş prezenta la "mansarda cu aparate" împreună cu un antrenor personal. 

So back to base one! Ce naiba aş putea face în micul meu areal, astfel încât să mai rup cu ceva rutina zilnică???