În anii trecuți, aveam o mare problemă cu ”primarele” de sector, care spăla strada cu detergent și masca mirosul teilor prezenți în cartier. Acum ”primarele” are niște probleme legale, așa că a uitat de detergent, în schimb trimișii lui pe Pământ fac totul pentru ca zona să fie impecabilă. Mai puțin la nivel olfactiv. N-am nimic de obiectat și nici măcar nu mă obosesc să găsesc motive ascunse.
Dar, după ce a dispărut mirosul de detergent, m-am izbit de o altă problemă. Mirosul de spray! Știam că respectivul produs cosmetic trebuie folosit după duș, doar în regiunea axilelor, după care - pe ”zonele calde” - trebuie aplicat parfum. Explic ”zonele calde”? Ok. În spatele urechii, la încheietură, la cot și în spatele genunchilor. Sângele pulsează, intensifică aroma și tot așa.
Însă ce ne facem dacă oamenii din cartierul muncitoresc de fițe nu au asemenea noțiuni? Păi e grav. Cum se lasă seara, străzile sunt populate de oameni care miros a spray. Din cap până în picioare. Dacă e doar unul, tragi aer în piept și intri în depășire. Dacă ai plămâni buni, duci doi. Dacă sunt în haită? Traveresezi, pur și simplu.
Așa se face că, uneori, mirosul de ”shaorma-cu-de-toate” devine o alternativă rezonabilă. Da, și cei care stau la coadă miros a spray și au tatuaje penibile pe gambă, doar că Maestrul Shaormar știe să mascheze agresiunile olfactive.
Și nu, deși un coleg și prieten drag și-ar dori să redenumesc cartierul din ”muncitoresc de fițe” în ”prea-frumos-mirositorul cartier” nu o s-o fac. Pentru simplul fapt că nici urmașii locuitorilor originari nu au depășit faza: ”Wow! Spray-ul Favorit miroase a Fa Verde, deci să turnăm pe noi!” Iar pentru că nu sunt într-o dispoziție solară, nici nu am chef să dau explicații.

No comments:
Post a Comment