Fardul bun e cel care rezistă, nu cel care costă cel mai mult!

Am fost pasionată de farduri încă de când eram mică! Cutiile acelea mari, cu tot felul de culori, m-au fascinat din clipa în care am realizat că pot fi luate cu degetul și puse pe piele. Hai să nu discutăm despre primul meu body-painting, pentru că eram în perioada în care visam să fiu un apaș din gașca lui Winnetou. S-a lăsat cu amendă-plus-bătaie, pentru că tocmai nenorocisem o bunătate de trusă de machiaj nou-nouță. Sincer, mi se părea că am combinat bine culorile, dar asta nu a contat.

Să trecem, în schimb, la prima mea trusă oficială de machiaj, pe care mi-am oferit-o la o vârstă destul de fragedă. Se numea "Miraj" și conținea o grămadă de culori sidefate, care rezistau pe pielea neatinsă de fond de ten sau pudră. Din păcate, memoria Internetului nu deține fotografiile cu fardurile sau rujurile aferente, ci doar cu parfumurile. Bine și așa... Nu erau ele chiar geniale, dar combinate cu cap (sunt inginer chimist, dacă ați uitat) dădeau naștere unor parfumuri inedite.

În fine, trusa "Miraj" s-a epuizat, iar piața a fost invadată de turcisme. Mult mai scumpe și deloc satisfăcătoare. Am spus pas, din clipa în care am testat trusa unei prietene. Ori că mă dădeam cu acuarele, ori cu mizeriile alea, lăcrimam la fel de tare. Așa că am decis să mă abțin pentru o perioadă. Dermatograf negru din belșug și mult rimel. Ca rocker, eram așa cum trebuie. Oricum, mult mai bine decât să arăt ca o cârpă pe care un pictor își șterge pensulele.

Clar, aveam nevoie de produse de firmă. Iar Dior mi s-a părut cea mai răsărită. Eroare! Nu ne-am înțeles deloc. Și da, deja aflasem ce-i ăla primer, unde și cum se pune fondul de ten și dacă e cazul să mă dau cu pudră. Mai ales cu ce tip de pudră.... Că e de fixare, că e de bronzare, că e pulbere sau compactă. Aveam inclusiv un set de pensule profesionale. Pe scurt, mi-a zburat din minte varianta cu farduri care costă o avere.

Dar, într-o zi, am nimerit în piață și, după ce am luat cele necesare frigiderului, am zis să arunc un ochi și pe la tarabele cu extra-alimente. Iar atunci am văzut-o pe ea. Trusa care îmi aminte de prima mea comoară de acest gen. Avea un nume de care nu mai auzisem în viața mea: Ruby Rose. M-am repezit și am luat-o pe cea mai mare. Chiar dacă nu era bună, măcar îmi aducea aminte de copilărie.

Dar nu! Era perfectă. Fardurile stăteau acolo unde erau plasate, nu se strângeau, nu nimic. De atunci, am rămas fanul lor. Am remarcat și că există versiuni mai cremoase, dar asta nu înseamnă nimic. Tot disciplinate sunt. Bine, cu cele cremoase nu prea poți să faci degrade-uri, dar cât de bine e să-ți colorezi pleoapele superioare cu O culoare și să știi că rămâne intactă, ca și când ar fi fost abia aplicată....

Și apropo, cea mai importantă chestie pe care am constatat-o în calitate de colecționară de farduri: înainte de a vă lua o trusă nouă, uitați-vă care au fost cele mai folosite culori din trusa veche. Dacă sunt doar 4-6-8, nu vă mai luați o cutie cât masa. Dați bani aiurea.