Ador cărţile SF. Şi filmele. Şi serialele. Recunosc, am plâns la Terminator 2 în momentul în care s-a sinucis robotul. Acum, cel mai probabil, aş ridica doar o sprânceană şi m-aş întreba: "De când au roboţii sentimente?!" Dar pe vremea aceea mi se părea înduioşător ca robotul, care ştia că ar putea evolua în ceva nasol, prefera să se arunce în metal topit ca să protejeze omenirea.
Acum, însă, n-am nici cea mai vagă idee ce se întâmplă în jurul meu. Simt că ne conduce un robot care a renunţat deja la umanoidul care ar fi trebuit să-i poarte cuvintele şi ideile, pentru a transmite ce doreşte printr-o reţea de socializare pe care o accesează printr-un computer. Iar alţi umanoizi - denumiţi generic "jurnalişti" - îi propagă mesajul. Tot prin computere. Deja sunt derutată la maximum. Quo vadis?
No comments:
Post a Comment