Urmăresc de ceva timp mişcările "Intermediarului" şi am un sentiment de deja-vu! Cine mai ţinea într-un aşa-zis şah politica românească? Da, tot un partid mititel, care ar încăpea (cu greu, recunosc) într-un penthouse din nordul Capitalei. Scuze, n-am alte repere imobiliare de proporţii.
Înainte era UDMR-ul, despre care nu ştiai cu cine joacă pe mână, dacă marşează pe linia iniţială sau dacă nu cumva îşi mută geamantanul acolo unde i se pare că ar avea avantaje. Dar UDMR-ul a dispărut din prim-plan. Recunosc deschis că nu m-am aşteptat ca micuţa formaţiune să fie trasă pe linie moartă, mai ales că nu ratase niciun guvern până atunci.
Ulterior, mi-am dat seama că micul partid nu a făcut decât să predea ştafeta. Cui? UNPR-ului, un alt mic partid, care practică acelaşi joc. Regulile sunt simple: "Poate suntem cu voi, majoritarii. Dar poate că nu. Nouă ce ne iese la treaba asta?" Ce-i drept, lui Marko Bella - vicepremier în guvernul Boc 2 - nu i-a ieşit să fie "Intermediar". Pentru că, la momentul respectiv, între Cotroceni şi Palatul Victoria era tot o armonie.
Dar actualul "Intermediar" ştie foarte bine ce are de făcut, mai ales că e călit în foc de bătălii. A fost activat. Bine, nu e pentru prima dată. A mai fost activat şi în trecut. Însă, în acest moment, conduce ţara. Cel puţin aşa vrea să dea senzaţia. În realitate, ştie de ce este acolo unde este.
PS: UDMR-ul e tare supărat. Atâţia ani pierduţi degeaba... N-au fost lăsaţi nici măcar să se pozeze în postură de Pierrot.

No comments:
Post a Comment