Lăsaţi copiii să citească! Ce vor ei, nu ce vreţi voi!

M-am săturat să aud părinţi şi profesori că se plâng de faptul că cei mici nu citesc! Motivele invocate de dascăli sunt previzibile:

- Cum să citească, dacă stau toată ziua pe computer şi joacă Minecraft?

- Normal că nu citesc, pentru că le-aţi luat tablete şi se uită doar pe videoclipurile de pe YouTube!

- Cum să pună mâna pe o carte, dacă vorbesc toată ziua pe WhatsApp???

Bun, deci ştim cine ar fi de vină: desktop-ul, tableta şi telefonul deştept. Dar hai să mergem mai în profunzime... Să atingem şi segmentul "părinţi". Unora încă li se strânge inima dacă îşi aduc aminte de profesoara de română, în timp ce alţii ştiu precis ce i-ar spune dacă ar privi-o în ochi.

- Păi cum să citească, dacă n-au văzut - în viaţa lor - pe cineva din familie ţinând în mână o carte?

- Ce să citească? Ce-am citit şi eu când eram în primii ani de şcoală???

- Serios... de ce şi-ar dori un copil din anul 2015 să înveţe limbajul arhaic? Pentru asta există o Facultate de Filologie.

Care ar fi soluţiile? Răspunsurile vin de la profesorii şi părinţii obtuzi, dar şi de la profesorii şi părinţii deschişi la minte.

- Trebuie forţaţi să citească toată lista de lecturi obligatorii! Aşa am făcut şi noi, pe vremea noastră, şi uite ce bine a fost.

- Da' ce, ei sunt de capul lor? Nu vor să citească ce li se cere de la şcoală, n-au voie la computer! Iar pe telefon nu pun mâna o lună de-acum încolo.

- Clasicii literaturii române trebuie studiaţi doar de cei care au înclinaţie spre aşa ceva. În rest, e mult mai important să-şi dezvolte vocabularul, logica frazei şi plăcerea de a citi.

- Copilul trebuie încurajat să viseze, să-şi dezvolte imaginaţia, să devină creativ. Altfel va fi doar un alt robot care se va supune convenţiilor şi va crede că orice "specialist" străin e mult mai bun ca el. Să citească orice îl face să se simtă bine şi îi dă libertate, măcar la nivel de idei.

Personal, cred că ne aflăm într-un impas. Iniţial, am încercat să-mi conving copilul să se supună regulilor şcolii şi să înveţe ce i se impune. N-am avut succes. Aşa că am decis să-i las dreptul de a alege. Şi nu am greşit. Joacă Minecraft, chiar şi SWAT 4. E amuzat la culme de RObotzi, ba chiar mai ascultă şi Paraziţii (pe blat, crede el) pe telefonul deştept, la care are căşti. Dar ce să vezi... Adoră "Jurnalul unui puşti" şi îmi cere volum după volum.

Aşa am ajuns să cred că programa şcolară are nevoie de o înviorare temeinică. Să dispară balastul, să apară lucrurile cu adevărat folositoare. Unele care să ajute copiii să se descurce în viaţa asta cu desktop, tabletă şi telefon inteligent. Căci nu văd unde i-ar duce drumurile de munte ale lui Calistrat Hogaş.