Tuesday, May 5, 2015

O găşcuţă numită "online"

Da, ştiu... Internetul e mare, toată lumea poate să se exprime, nu există limite, oamenii pot să se jignească în voie, iar - dacă simt nevoia - pot să se înjure cu simţ de răspundere. Totul e permis online, nu?

Iată că nu! Internetul a devenit o afacere. Nici măcar nu e o afacere a viitorului, având în vedere că sunt foarte mulţi oameni care s-au îmbogăţit din online. Şi atunci, să spunem, îşi permit să joace dur. Că doar sunt oameni de afaceri virtuali, nu?!

Nu mi-a venit ideea din senin, ci în urma unor mail-uri, prin care mi se propunea să scriu pentru diferite site-uri. Iniţial, am fost onorată. Blondă fiind, mi-am spus: "Uite, fată, că nu te pricepi doar la scris ştiri! Ai ceva de transmis şi de la tine, de acasă!"

Am răspuns rece, dar politicos, tuturor. Apoi au apărut condiţionările, de tip: "Uite, săptămâna viitoare am dori să ne scrii despre vecinii tăi, dar încearcă să mai strecori şi ceva înjurături, că astea prind bine la public! Şi să ne trimiţi materialul luni, la ora 8.00 cel târziu, ca să vedem dacă citeşte cineva!"

N-am mai răspuns mail-urilor respective, pentru că mi s-a părut o pierdere de timp. Aşa că le răspund aici. Până în final, aici au descoperit ceea ce scriu, nu? Aşadar, răspunsul oficial sună cam aşa:

"Stimaţi deţinători de site-uri de tot felul, eu nu pot să scriu la normă. Asta dacă nu vă doriţi articole de tip: "N-o să-ţi vină să crezi ce mi-a spus mama lui Ronald! Ce NEMERNICĂ!!!" În plus, nu îmi doresc să-mi vulgarizez textele cu organe intime sau cu înjurături de birjar căruia tocmai i-a murit calul, doar pentru că aşa se poartă. Mai mult, dacă doriţi să colaborăm, evitaţi romgleza şi nu îndrăzniţi să-mi spuneţi că retribuţia va fi în funcţie de trafic. Vremea operelor mele de binefacere a apus de foarte mult timp!"

Iar acum să fac legătura cu titlul, pentru că - în context - pare total deplasat. Toţi cei care mi-au scris mimează concurenţa acerbă. Repet: o mimează.







No comments:

Post a Comment