Viaţa în blocul meu (III)

Nimic nu poate fi mai neplăcut pentru un locatar nou, decât să fie invitat la şedinţa de bloc. Sincer, nu mi-aş fi dorit să particip. Simpla imagine a vecinilor strânşi în jurul meu, fiecare având câte o problemă existenţială, mă înfiora. Nici nu bănuiam ce avea să mi se întâmple în următoarele ore. Dar să rememorăm momentele...

15 iunie 2012 - Un prilej unic de a-mi vedea vecinii îngrămădiţi într-un parter de bloc mic

Presupun că nu mai este cazul să vă spun care este noţiunea de "dimineaţă" pentru mine. Pentru a vă face o idee, toţi cunoscuţii ştiu că e total inoportun, dacă nu chiar periculos, să mă sune înainte de o anumită oră. Până în final, e şi normal atunci când faci un jurnal de noapte-târzie. Nici să vrei, nu poţi să te trezeşti dis-de-dimineaţă.

Regula asta o ştie până şi administratorul blocului. În consecinţă, nu a îndrăznit să-mi trimită un SMS de convocare decât după ora 14.00. Suna aşa: "Stimate locatar, te invităm la şedinţă în holul blocului, la ora 18.00. Prezenţa este obligatorie." Ultima propoziţie mi-a atras atenţia. Administratorul mi-a mai trimis mesaje de şedinţă, dar niciodată atât de ferme. Aşadar, dacă e ordin, cu plăcere. Recunosc, nu am coborât la ora 18.00, ci la 18.15, pentru că abia atunci mi-am convins machiajul să stea acolo unde a fost pus. Nu am regretat nicio clipă întârzierea. Am nimerit în plin dialog.

- Trebuie să facem ceva! Nu se mai poate!

- Indiferent cât o să coste? se aude vocea "şefului banilor", adică a administratorului de bloc.

- Ce să ne coste? îl întreb pe vecinul de lângă mine, care - în mod clar - ajunsese şi el mai târziu, pentru că stătea pe o treaptă, ca şi mine, nu în dreptul cutiilor poştale, precum "punctualii"

- Dezinsecţia!

- Ce dezinsecţie?

- N-aţi aflat? Avem purici!

- Noi? Adică, la noi în bloc?

- Da, i-a descoperit domnul doctor. A coborât în subsol, avea pantaloni scurţi şi când a ieşit de acolo, era negru pe picioare.

Am vizualizat "doctor în bermude", dar mi-am alungat imediat din minte imaginea, pentru că ar fi fost chiar culmea să izbucnesc într-un râs isteric, de faţă cu toţi vecinii. Deja vizualizasem pantaloni scurţi turcoaz cu palmieri fuchsia şi papagali portocalii, şlapi, muzică hawaiiană, o ghirlandă de orhidee şi o freză dentară. Ca să nu mă mai gândesc la şi mai multe tâmpenii, am continuat dialogul şuierat.

- Şi de unde avem purici?

- De la pisici!

- Care? Că Rozy e singura pisică din bloc!!!!

- De la cele vagaboande din scara de alături. Intră la noi în subsol prin aerisire. Ne-au umplut de nenorociri.

- Dar dacă facem dezinsecţie, acoperim şi aerisirea, nu? Altfel pisicile vor continua să vină. Ba ne mai şi moare vreuna în subsol, dacă înghite cine ştie ce substanţă.

- N-avem voie să închidem aerisirea!

- De ce?

- Acolo sunt ţevile de termoficare!

- Toţi avem centrale termice. Ţevile alea sunt inutile. La ce mai trebuie aerisire?!

- Aşa e legea!

Argumentul e imbatabil. N-am de ales, aşa că tac şi savurez pledoariile vecinilor:

- Trebuie să acţionăm ACUM! Gândiţi-vă că ni s-ar putea umple casele de purici. Avem câini - "exagerat de mulţi, mici, isterici şi inutili", completez în gând - o să ni-i aducă pe covor, în pat, pe haine... E DEZASTRU!!!!!! emite pe un ton ascuţit mama lui Ronald, Beagle-ul campion.

- În cât timp credeţi că s-ar putea interveni? întreabă elegant şi aplicat domnul P. , posesor de bichon şi neiubitor de pisici.

- Sun mâine dimineaţă, iar după-amiază vin băieţii, tranşează situaţia administratorul nostru eficient.

- Totuşi, nu cred că e de la pisici, încearcă vecina mea de palier să spele imaginea unicei feline de pe scară.

- Nu, doamnă, e de la păsările Flamingo! aruncă zeflemitor Actorul, celebru mai mult pentru reclamele în care trece prin cadru şi emite o onomatopee admirativă la adresa produsului promovat, decât pentru rolurile interpretate "pe scândură"

Doar că mama lui Rozy îl urăşte pe Actor. Admit, nici mie nu mi-e simpatic, pentru simplul fapt că nu răspunde la salut. Mi s-a sugerat să-i spun Maestre pentru a obţine o reacţie. Nu am făcut-o. Constat, însă, că nici restul vecinilor nu îi sunt fani, pentru că discuţia degenerează într-un urlet colectiv. Singurul care nu participă este domnul P. Priveşte în jur şi nu înţelege cum a ajuns parte  inertă, ce-i drept, a unui scandal.

Mă întorc spre vecinul cu care purtasem discuţia lămuritoare şi îl întreb scurt:

- Ce număr de mobil aveţi?

- 07.....

- Ok, vă dau un SMS gol, vă scuzaţi că aveţi o urgenţă. Când ajungeţi în faţa blocului, îmi daţi un beep, ca să pot ieşi şi eu de aici.

Planul a mers perfect. Am făcut slalom printre vecinii indignaţi mai mult de lipsa de sensibilitate a Actorului, decât de prezenţa copleşitoare a puricilor din subsol. Înainte de a deschide uşa blocului, privirea mi s-a intersectat cu a domnului P.

Înţelesese stratagema, dar tot nu a evadat, deşi îi asigurasem spaţiul necesar, plus că îi indicasem ce trebuia să facă, printr-o mişcare sugestivă a capului. Doar că domnul P. este un domn. Capabil de sacrificiul suprem, acela de a suporta o ceartă în care nu se implică pentru că e sub demnitatea lui. Niciunul dintre urlători nu i-ar fi sesizat lipsa, dar asta nu a contat pentru domnul P, a cărui deviză este "Onoarea înainte de toate!" Iar asta mi-l face din ce în ce mai simpatic.