De când românul a învăţat să repare Dacia cu o liţă, de când a reuşit să transforme o cărămidă BCA în radiator cu ajutorul unei rezistenţe, de când şi-a dat seama că o cameră poate fi luminată cu ajutorul unui bec legat la bateria maşinii, a apărut o modă naţională intitulată "Ştiu".
Oricine vine să-i explice românului cum trebuie sau e mai bine să facă ceva, se trezeşte cu răspunsul automat: "Ştiu!" Normal că nu ştia, normal că şi-ar fi prins urechile în respectiva tehnologie, dacă nu îi era explicată de cineva care o folosise anterior. Totuşi, în ADN avea înscrisă replica. ŞTIU!!!
Mi s-a întâmplat de nenumărate ori, ca o persoană să vină să-mi pună o întrebare, pentru că nu reuşea să se descurce de una singură. Deşi mă obişnuisem cu ceea ce urma să se întâmple, de fiecare dată mă lasă mască acel "Ştiu", apărut după primele mele fraze.
Îmi aduc aminte că acum mulţi-mulţi ani, în frumoasa noastră televiziune venise un american, ca să ne înveţe nişte chestii practice. Doar că, la momentul respectiv, eu şi tehnologia nu eram atât de bune prietene pe cât mi-aş fi dorit să fim. Aşa că, după ce omul respectiv şi-a prezentat viziunea asupra a ceea ce susţinea el că este o ştire care dă bine pe "sticlă" (căci era ceva legat de imagine, de încadraturi, de lumini, de montaj), m-am dus şi l-am întrebat:
- Prietene, eu am priceput în linii mari, dar habar n-am cum să trec din punctul 2 în punctul 3. Ajută-mă!
Răspunsul a fost edificator:
- Eşti româncă? Întreb asta pentru că eşti singurul om care a venit - până acum - la mine să-mi spună că nu ştie ceva şi că are nevoie de ajutor.
Americanul era "coleg" cu noi de vreo două săptămâni, dacă mă ajută memoria. Deci interacţionase cu foarte multă lume.
Desigur, pentru asemenea amintiri am avut nevoie de un factor-declanşator. Bineînţeles, a fost un "Ştiu". Care - pentru a nu-ştiu-câta oară - m-a lăsat mască.
No comments:
Post a Comment