Am ajuns la concluzia că avem o mână foarte proastă la preşedinţi! Bine, după '89, când ne confruntam cu o spălare generală pe creier, era cam greu să decizi cine ar trebui să conducă ţara asta. În fine, dacă nu aveai deja informaţii de prin '86, potrivit cărora un anumit inginer hidrolog urma să-i succeadă Celui Mai Iubit Fiu al Poporului.
Dar, dup-aia, ce scuză am mai avut?! Da, după inginer - teoretic - era normal să vină şi un profesor. Ca să ne mai ridice IQ-ul de ţară, au sperat unii. Doar că profesorul a fost o marionetă tristă, mult mai nepricepută decât ilustrul său fiu, care a ştiut cum să beneficieze financiar de poziţia lui "tati". Nu intrăm în detalii, cine trebuie să le ştie, le ştie.
După ce profesorul s-a declarat depăşit, l-am reevaluat pe inginer. Parcă tot el era mai bun. Şi l-am mai ţinut o tură. Complet ilegală, susţin unii. De data asta, însă, inginerul nu şi-a mai dovedit eficienţa, aşa că am căutat un exemplar provenit din soiuri alese, plimbat prin Occident, deci deschis la creier.
Şi uite-aşa ne-am transformat primarul-marinar în preşedinte-marinar. Sau "jucător", aşa cum îi plăcea să se intituleze. Ce i-a plăcut românului la el? Că putea să dea cu capul în gura infimului-investitor-arab, să facă glume cu dublu-sens şi să se urce matol la volan. Plus că dansa pe terasele de pe litoral, alături de animatoare. Doar că, după un timp mult prea îndelungat, nu ne-a mai plăcut nici marinarul, pentru că prea se cocălărise. "Bad habits die hard", ar fi spus Shakespeare. Deci l-am înlocuit, perfect constituţional. Două mandate? Ia viteză. Cu cine l-am înlocuit?
Cu un profesor, normal! Că doar inginerul se dovedise ineficient, iar un alt marinar - vreo câţiva ani de-acum încolo - nu ne mai trebuie. Spre deosebire de primul profesor-preşedinte, acesta ştie ce are de făcut. Aşa că, în ciuda faptului că unii îl numesc preşedinte-călător, am preferat să-l numesc preşedinte-ascultător.
Nu ştiu de ce, dar îmi sugerează un Pitbull bine-educat. Ştie precis până unde să întindă lesa, dar este conştient şi de faptul că i se permit mici accese de personalitate. Primul a fost cel cu paltonul aruncat pe capota maşinii, pentru că "slugile" nu se grăbiseră să-l recupereze cum scrie la manual. A urmat apoi admonestarea jurnalistului, tocmai în momentul în care susţinea cel mai stâlcit discurs prezidenţial din lume. Deci nu "Caraibi", nu "Uniunii Europeană", nu "partenerat", că mă duc imediat cu gândul la Cel Mai Iubit Fiu al Poporului.
Zilele astea, însă, vedem o diferenţă şi nu prea între marinar şi profesorul nr. 2. Marinarul s-a dat cu Dacia şi a lăudat-o. Profesorul nr. 2 abia îşi aşteaptă noua maşină germană care să se ridice la nivelul său. Marinarul s-a declarat nemulţumit de noua lui locuinţă, dar tot s-a mutat acolo, cu tot cu cal, urs, vacă, papuci de plastic şi şosete bej. Profesorul nr. 2 e în plină renovare, căci soţia - care a ratat şansa de a deveni Primă Doamnă - a vrut să aibă un open-space conjugal.
Încă o dată mă întreb: ne mai facem bine vreodată sau vom continua să fim furaţi de sclipirea ambalajului astfel încât să ignorăm conţinutul?!
No comments:
Post a Comment