Fariseismul de computer naște monștri

De la bun început, îmi admit comoditatea de a nu fi căutat un alt cuvânt în afară de ”fariseism”. Știu prea bine că era vorba despre o sectă care a fost blamată de Biserică, pentru că dădea bine să-i acuze pe respectivii de tot ce e mai rău, dar iertată-mi fie lenea de a căuta un titlu mai potrivit.

După această introducere pioasă, sper că pot să-mi pun o întrebare simplă: de ce oamenii sunt foarte indignați atunci când văd o fotografie cu un câine căruia i-a dat cineva un picior în bot și l-a lăsat fără maxilar, dar când văd niște poze cu un copil mort se declară incapabili să privească respectiva imagine, ba chiar o decretează ca fiind ”manipulare sentimentală”? Păi, măi... creștinilor feroce... fotografia cu respectivul animal era oribilă, cu toate acestea a beneficiat de atâtea comentarii indignate, de nu le-am putut citi pe toate. Iar când a venit vorba despre donații pentru a repara câinele, au fost fără număr.

Copilul, în schimb, e considerat a fi o manevră de PR. E compătimit, dar nu prea. Mulți gândesc că e doar un terorist în minus. Alții dau vina pe părinți. Până în final, cine i-a pus să spere că - dacă fug de-acasă - le va fi mai bine?! Da, și asta este o opinie. Nu o respect. Doar o accept, în virtutea dialogului între oameni civilizați. 

Însă am o dilemă... Ce se va întâmpla dacă acel câine reparat își va aduce aminte că l-a nenorocit un om și va începe să atace? Că doar a suferit o traumă majoră, iar la noi nu sunt psihiatri pentru animale care să stea cu orele la capul său și să-i explice că nu toți oamenii sunt la fel? E posibil ca aceiași finanțatori ai operației să-i ceară euthanasierea.

Acum faceți o extrapolare... Ce vor ține minte acei oameni care au nevoie de ajutor și care sunt umiliți în ultimul hal acum? Pentru că - de când a izbucnit conflictul din Siria - Europa a privit dramele oamenilor de acolo ca pe niște filme de la un festival independent. 

Am terminat cu întrebările.