Wednesday, July 8, 2015

Clasic înseamnă elegant

Femeile se confruntă de foarte multe ori cu dileme ridicate la rang de catastrofe atunci când trebuie să-şi aleagă ţinutele pentru un eveniment special. Uneori, ce le place nu respectă dress-code-ul impus. Alteori, se străduiesc atât de mult să respecte regulile, încât fac nişte combinaţii impardonabile. Însă, aparent, pentru bărbaţi, totul stă mult mai simplu. Da, dacă au un costum bine-croit.

Dar, ca să aibă siguranţa că nu greşesc, trebuie să apeleze la designerii de marcă. Cei care îmbracă bărbaţi de când se ştiu, la nişte preţuri rezonabile. Acum să vedem cum l-a îmbrăcat croitorul pe Cel-Tăcut la întâlnirea cu singurul om de pe Planetă care s-a străduit într-adevăr să facă imagine României.

Avem, de la stânga la dreapta, omul cu sânge albastru - Cel Tăcut - autorul ţinutei Celui-Tăcut.



Prinţul este corect îmbrăcat. Manşeta pantalonului îi cade până la jumătatea pantofului. Culoarea este neprotocolară, pentru că nu reprezenta Regatul Unit, ci venise "pe persoană fizică". Acum ne uităm la Cel-Tăcut, care parte desprins din revista "Hipsters Forever". Abia apoi avem explicaţia. Autorul ţinutei poartă acelaşi tip de pantaloni. Mai mult, stă în picioare cu nasturele de la sacou desfăcut. Bad mistake! Worst mistake! Mai ales dacă avem pretenţii de fashionist. Revenind la Cel-Tăcut, nu i se vede nici urmă de manşetă de la cămaşă, deşi aceasta ar trebui să se iţească o jumătate de centimetru (sau un centimetru, în funcţie de şcoala de gândire) de sub mâneca sacoului.

Acum să vedem o altă ţinută a Celui-Tăcut, realizată special pentru el.


Ce vedem aici? În stânga, un domn căruia pantalonii pică aşa cum trebuie. Alături de el, este un domn cu pantaloni-acordeon. Adică mult prea lungi, astfel încât devin bufanţi în momentul în care cad pe încălţăminte. În această poză, Cel-Tăcut reuşeşte mişcarea cu lungimea manşetei, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre invitatul său.

Să vedem şi ceea ce se numeşte "ţinută impecabilă". Pentru un domn de o anumită vârstă, desigur. Menţionez că nu sunt fan George Clooney, ba din contră. Doar că, atunci când se ambalează la costum, are grijă să arate aşa cum trebuie.



Mă opresc aici, pentru că mi se pare extenuant să fac o comparaţie de preţ între costumele purtate de Cel-Tăcut şi cele realizate de Hugo Boss. Diferenţele sunt mult prea mari. În defavoarea consacratului Boss.


No comments:

Post a Comment