... și cum mă îndreptam eu la ceas de seară spre vastele apartamente, cu o plasă cu pâine de Mediaș într-o mână și cu o alta în care tocmai cazasem niște roșii și ceva brânză, le văd pe ele două.
Din prima, m-am prins care este mama: aia în colanți, tonifiată, cu un bot bombat de parcă și-ar fi luat o palmă din întoarcere și mirosind a parfum franțuzesc de la 2 metri distanță. Alături îi stătea fiica. Pantaloni scurți de blugi, geanta pusă pe diagonală că așa e trendy încă din anii '80, păr de hippioată, brățări până la cot....
În primă fază, nu am înțeles de ce ținea capul în pământ. Era frumușică rău, în genul acela sauvage-protestatar, avea aceeași culoare de păr ca mama, plus că folosea același parfum. De ce ar avea complexe o asemenea fătucă? De ce nu privește înainte?
Toate dilemele mi s-au răspândit, în clipa în care semaforul s-a făcut roșu, o mașină mare și nouă (scuze, nu am deslușit marca pentru că două sacoșe, plus lipsă carnet de conducere) a încetinit spre oprire. Fata a continuat să țină ochii în pământ. Mama a întors brusc capul, de parcă ea era semaforul, a analizat conducătorul auto, a realizat că abia a ieșit din pubertate, așa că a pufnit nemulțumită.
Pe scurt, viața într-un cartier muncitoresc de fițe nu e atât de ușoară, mai ales când ajungi la o anumită vârstă.
No comments:
Post a Comment