N-am colecţionat nimic pe vremea când eram copil. Nici timbre, nici "surprize" de la gumele de mestecat, nici pachete goale de ţigări, nici insigne... Nimic, absolut nimic. Mai târziu, când am început să cumpăr cărţi pe bandă rulantă, am considerat că nu fac decât să urmez tradiţia familiei. Revelaţia m-a pocnit ieri, când m-am apucat să ordonez şi să triez ce am prin baie.
Abia atunci am realizat că sunt o colecţionară de cosmetice. Ce-i drept, undeva, în străfundul meu, ştiam că acest lucru se va întâmpla la un moment dat. Nu aveam mai mult de 4 ani când am decis să-mi execut un machiaj de apaş, cu ajutorul trusei de farduri a mamei mele. Am scăpat nepedepsită pentru isprava asta, doar pentru că lucrasem cu foarte multă conştiinciozitate. Era şi păcat ca cineva să-mi stăvilească talentul artistic în stadiu incipient.
Dar trecut-au anii, iar dorinţa de a avea farduri pentru ochi, pentru faţă, rujuri, dermatografe şi creioane de contur a crescut atât de mult, încât trierea cosmeticelor bune şi plasarea lor în beauty-case-uri a devenit o muncă titanică. Ieri am avut nevoie de o oră pentru a distribui tot ce deţin acolo unde trebuie.
Apoi, într-un acces de masochism, am decis să pun pe cântar toate cutiile care îmi adăposteau comoara. Rezultatul? 3 kilograme. Da, 3 kilograme de farduri pentru ochi, pentru faţă, rujuri, dermatografe şi creioane de contur. Teoretic, ar trebui să mă simt ruşinată. Practic, nu! E sertarul meu cu jucării şi mă bucur de ele ori de câte ori vreau.
No comments:
Post a Comment