Nu m-aş fi apucat în veci să scriu o asemenea postare, dacă nu m-aş fi trezit cu nişte întrebări din partea rudelor, total străine de fenomenul "televiziune". Dar, ce să vezi, după urările tradiţionale, au venit întrebările:
- Eşti liberă de Paşti şi de 1 Mai, nu?
- Anul ăsta nu am cum. Puteam să aleg între Paşti şi 1 Mai, dar am nevoie de zilele alea libere pentru altă ocazie.
- Cum să alegi? Voi n-aveţi liber de sărbători?
- Ba da... Dar nu şi de Paşti, şi de 1 Mai. Ori una, ori alta.
- De ce?
- Voi vă uitaţi la televizor de Paşti şi de 1 Mai?
- Normal!
Rudele au amuţit, copleşite de un sentiment de vinovăţie... Ulterior, m-am simţit şi eu uşor-vinovată, pentru că nu le-am explicat cum e cu lumea aceea feerică pe care ei o văd din faţa ecranelor. Dar o fac acum.
Mitul nr. 1: Primul drum pe care îl face jurnalistul de televiziune este la machiaj!
Posibil, dacă jurnalistul este prezentator TV. Dar, dacă e un reporter care are o transmisiune la primele ore ale dimineţii, se machiază singurel, în oglinda retrovizoare, în drum spre locul faptei. În rest, dacă eu - editor de ştiri (cum ar veni omul care corectează ştirile şi le dă o formă comestibilă) - vreau să vin la muncă în pijamale şi încălţată cu papucii cu cap-de-iepuraş, nu e nicio problemă. Iar acelaşi lucru e valabil pentru toţi oamenii din spatele camerelor.
Mitul nr. 2: Toţi aveţi nişte salarii exorbitante!
Nici măcar prezentatorii de ştiri sau realizatorii de emisiuni nu pot considera că au salarii exorbitante, în raport cu faimoşii confraţi de peste hotare. Salariile vedetelor de televiziune sunt în limitele naţionale, iar echipele care contribuie la realizarea respectivelor produse-video sunt retribuite aşa cum toată lumea de pe piaţă ştie.
Mitul nr. 3: Vă întâlniţi cu persoane importante şi cu vedete din afară, pe care noi le vedem doar de departe!
Da, ar fi minunat dacă persoanele importante ar fi punctuale, politicoase şi nu ne-ar privi ca pe nişte "ţinători" de microfoane. Şi dacă vedetele ar fi mai puţin arogante şi mai puţin pline de importanţa lor pe Pământ. În marea majoritate a cazurilor, pentru că nu e cazul să generalizăm. De fapt, cu cât e mai mică vedeta, cu atât are impresii mai mari. Am stat la bere cu Ian Paice (tobarul de la Deep Purple), am stat la taclale cu Steve Vai, mi-am comparat culoarea de păr cu David Coverdale (vocalul de la Whitesnake) şi am râs în hohote cu Goran Bregovic... dar niciunul nu se compara - la nivel de fiţe - cu "vedetuţele" din România, care există doar pentru că avem radiouri comerciale şi interese financiare.
Mitul nr. 4: Subiectele vă pică în braţe, voi doar trebuie să le acceptaţi întru-difuzare!
Dacă eşti acel tip de jurnalist care se întoarce în redacţie cu un pogon de informaţii provenite de la aceeaşi sursă, înseamnă că eşti a) tâmpit, b) leneş, c) cumpărat. Iar orice redactor-şef ştie că, în clipa în care un jurnalist îi vine cu un caz construit perfect în mai puţin de 8 ore, ceva e putred în Danemarca.
Mitul nr. 5: Oamenii abia aşteaptă să se trezească în faţă cu o cameră, ca să înceapă să vorbească!
Nu, majoritatea oamenilor fug în momentul în care li se pune camera în bot, deşi - până să vadă obiectivul - erau la un pas să-şi povestească chiar şi păţaniile din adolescenţă. Ăsta e cazul fericit, când mai poţi negocia ceva. Altfel te poţi aştepta să fii agresat sau chiar ameninţat cu moartea. Nu pot să uit momentul în care am fost anunţată că "Maşinile pot călca şi la etajul 5, ştii?" N-am mai simţit nevoia să spun că e corect să spui "etajul al 5-lea", pentru că privirea interlocutorului mi-a transmis mult prea mult.
Mitul nr. 6: Dacă dai o ştire pe zi, asta nu înseamnă că munceşti mult... ce înseamnă un minut şi jumătate?
De obicei, înseamnă o muncă imensă. Nişte ore pe care le petreci pe străzi, aşteptând în frig sau în caniculă, încercând să convingi diverse personaje să colaboreze cu tine. Înseamnă să nu ai casă, masă şi nimic altceva. Iar, la un moment dat, trebuie să-ţi asumi riscul de a fi părăsit de partener, pentru că nu ai destul timp pentru el. De aceea, multe dintre relaţiile jurnaliştilor sunt la locul de muncă. Cu oameni care le înţeleg programul, pentru că au acelaşi program.
Aş mai avea de scris o grămadă. Dar mă opresc, pentru că tocmai mi-au venit în minte bolile de care suferă jurnaliştii: alcoolism, tabagism şi tot felul de afecţiuni stomacale.
Da, şi omul ăsta care a devenit celebru pe net încerca doar să-şi facă treaba aşa cum poate mai bine. Ce-i drept, nu s-a documentat temeinic. Altfel ar fi aflat ce înseamnă să te apropii prea mult de o grămadă de droguri în flăcări. Ştiu, e al doilea reporter de la BBC care o comite. Dar e la fel de adorabil ca şi predecesorul.
No comments:
Post a Comment