Zilele trecute m-am întâlnit, absolut întâmplător, cu o amică pe care n-am mai văzut-o de foarte multă vreme. Mai precis, din momentul în care a devenit mamă. Normal că am întrebat-o ce face copilul, ce face soţul, dacă soacra continuă să fie o otravă şi tot aşa. Într-un final, am vrut să ştiu şi ce mai face şi prietena ei cea mai bună, de care era nedespărţită. În mintea mea, ar fi trebuit să fie la fel de legate una de cealaltă, mai ales că născuseră fete, la interval de o săptămână. Răspunsul, însă, m-a năucit:
- Aia? N-am mai văzut-o de o grămadă de ani?
- Păi stăteaţi la 100 de metri una de cealaltă... Cum n-ai mai văzut-o? S-a mutat?
- Nu, tot acolo e. Doar că ne evităm.
Aş mai pune o întrebare ajutătoare, mai ales că nu înţeleg cum de s-a rupt prietenia "siamezelor". Dar nu e nevoie, pentru că amica mea e dornică să se confeseze.
- Totul a fost bine până am născut. Şi vreo 6 luni după aceea. Adică ieşeam zi de zi în parc, plimbam bebeluşii, vorbeam de toate cele... Comparam greutatea copiilor, înălţimea, discutam cum să facem diversificarea, ce să facem cu duşmanii noştri, dinţii....
- Şi? Unde s-a produs fractura?
- Nu ştiu.... (moment de gândire)... Ba ştiu! Deci cum să-mi spună ea că fiică-sa spune "mama" şi "tata", plus că recunoaşte toate animalele, când e mai mică decât fiică-mea cu o săptămână?! Nu avea cum!!!
- Da, ai dreptate... În mod sigur, a exagerat! Oricum, mă bucur că te-am văzut! Paaaaa.....
- Pa! Mai discutăm pe WhatsApp!
- Bineînţeles!
Recunosc, eram oarecum năucită. După care am dat timpul înapoi. Hmmm, aşa mi se întâmplase şi mie. Şi a fost o perioadă grea, credeţi-mă, pentru că o grămadă de prietene de-ale mele născuseră în respectivul an. Bine, nu ieşeam la raliul de cărucioare, nici nu stăteam zilnic bot-în-bot. Însă, de fiecare dată când ne întâlneam, auzeam tot felul de chestii, că începusem să mă întreb dacă fiu-meu evoluează normal. Nu ştiu cum se făcea, dar - din discuţii - toţi bebeluşii altora erau precoce, ştiau, făceau şi ziceau de toate. Numai fiu-meu era rotofei şi fericit şi nu se încadra în "program".
N-am reacţionat, nu mi-am forţat copilul să se alinieze aşa-ziselor standarde, ba chiar m-am trezit replicând acid:
- Doar atât? După ce a produs 4 dinţi, adică 2 jos şi 2 sus, fiu-meu a început să facă integrale triple! Nu ştiu cum s-o scot la capăt cu copilul ăsta!!!
Ştiu bine ce performanţe au acum foştii bebeluşi "precoce". Nu discut despre asta, pentru că ar fi lipsit de eleganţă. Un singur lucru, însă, îmi este clar: fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare. Respectaţi-l! Nu sunteţi la întrecere cu nimeni.
No comments:
Post a Comment