Din seria "Suferi de tine"

Am spus-o şi mă repet: am ajuns în frumosul cartier ca să scap de chinul deplasării prin Bucureşti! E mult mai bine să mergi maximum 10 minute până la muncă, decât să petreci un timp triplu într-un taxi, plus tariful aferent. Deci este vorba despre comoditate/economie. Atât şi nimic mai mult. Tocmai de aceea, n-am nici cea mai mică apăsare să analizez ce se întâmplă într-o zonă "de fiţe" din Bucureşti.

S-o ţie! Dar s-o ţie departe de tabloide!

N-au trecut prea multe ore de când am discutat cu un coleg despre apăsările mele "fashioniste" referitoare la soţia Celui-Tăcut. Colegu' susţinea că - în Occident - femeile se îmbracă în culori pastelate indiferent de vârstă şi, dacă vor să poarte pantaloni scurţi la 70 de ani, pot să o facă fără a fi criticate.

Viaţa în blocul meu (VII)

Viaţa în cartierul muncitoresc de fiţe decurgea normal! Toată lumea zâmbea, toată lumea saluta, toată lumea uda florile de pe palier. Dimineţile erau paşnice, pentru că fiecare ieşea tiptil din casă, astfel încât să nu deranjeze. Nimeni nu vorbea în holul blocului, nimeni nu alerga pe scări, ca nu cumva să sugereze că ar fi în întârziere. Deja mă simţeam într-o lume paralelă. Până când a avut loc Marea Întâlnire...

Facebook - faza pe preşedinţi

De la bun-început admit faptul că nu toţi politicenii stăpânesc retorica, deşi alegerea unui reprezentant al maselor ar trebui să se facă şi pe baza talentului acestuia de a capacita publicul. Că e mai greu în anumite condiţii, îmi este mai mult decât evident. Dar înţeleg perfect problema, pentru că e foarte greu să gândeşti într-o limbă, după care să te exprimi în altă limbă. De aici şi răspunsurile lapidare sau chiar monosilabice.

Doamna Carmen din Deal

După dezastrul numit "Leana", preşedinţii României au avut decenţa să-şi ţină soţiile departe de viaţa publică! Întrebaţi orice jurnalist cât i-a fost de greu să scoată două vorbe de la "doamna Nina", de la "doamna Nadia" sau de la "doamna Maria".

Umberto, fa freddo!

Un banal târg de carte reuşeşte să ne definească perfect ca popor! Noooo.... nouă nu ne plac emisiunile de scandal. Cum? Noi să citim tabloide?! Ai înnebunit, cum să ascultăm manele?! Şi nici când nunta se apropie de final nu ne permitem să ne zguduim pe asemenea ritmuri. După care urmează alte de declaraţii care mă fac să râd în hohote.

Viaţa în blocul meu (VI)

Singura pisică din blocul meu a continuat să-mi ridice mingea la fileu! Nu ştiu dacă a făcut-o pentru că a simţit că-mi plac birmanezele, cert este că era foarte decisă să mă transforme într-o legendă vie. Una care se trezea destul de târziu, pentru că făcea un jurnal de noapte-târzie, dar... decât deloc....

Cascadorii de PR la ei şi la noi

Tot mapamondul s-a emoţionat până la lacrimi, în clipa în care "dragă Barack", prevăzut cu o umbrelă enormă, a chemat două doamne din staff-ul propriu ca să le escorteze - la adăpost de ploaie - până la locul faptei. Nu m-a interesat unde se duceau şi ce făceau. Dar mi-au atras atenţia două elemente: cameramanul zelos care a surprins momentul aproape romantic şi gesturile pe care le-a făcut "dragă Barack" pentru a le determina pe doamne să coboare din elicopter.

Viaţa în blocul meu (V)

A trecut doar o zi de la întâlnirea "politică" din faţa blocului şi deja colocatarii nu mă mai salută cu un zâmbet larg, de reclamă la Colgate. Ce sens ar avea să se consume cu amabilităţi inutile, atît timp cât nu ştiu nicio picanterie din lumea "televizorului"?! Sunt numai o fată care răspunde la telefon, ceea ce - în opinia lor de oameni care trăiesc într-un "cartier muncitoresc de fiţe" - este echivalent cu zero. Desigur, dacă ar fi lucrat vreodată într-un loc similar, ar fi aflat că noi între noi suntem prieteni, ne povestim o grămadă de lucruri şi nu contează cine şi ce face, pentru că lucrăm în echipă, altfel suntem morţi. Doar că Soarta are un mare talent să le potrivească pe toate...

Plătiţi-vă taxele sau învăţaţi să vă teleportaţi!

Mi se pare fabulos faptul că ANAF-ul, Prea-Fericitul Taxator al Naţiei, nu sugerează guvernanţilor ca şi Marii Aurii să plătească dări pentru toate bogăţiile pe care le deţin, dar CNADR-ul (compania pe care o înjurăm - pe bună dreptate - că nu ne face drumuri şi autostrăzi) şi-a arătat muşchii atunci când a fost necesar. Pe scurt, popii - în frunte cu Nejustificat-de-Fericitul - au de plătit nişte amenzi, căci s-au bănănăit pe drumurile patriei fără rovignetă.

Viaţa în blocul meu (IV)

Trecerea de la un cartier asumat-muncitoresc la unul care vrea să scape cât mai repede de orice ar însemna "secera şi ciocanul" este destul de abruptă! În timp ce oamenii din Drumul Taberei sau Militari sunt preocupaţi de preţuri, cursul leu/euro sau - pur şi simplu - de mica grădină pe care se străduiesc să o amenajeze în faţa blocului, cei din cartierul muncitoresc "de fiţe" sunt nişte mari analişti politici. Doar soarta crudă îi ţine departe de mersul ţării. În rest, ei (dar mai mult ele) ştiu cum arată ţara perfectă. Deşi, uneori, parcă s-ar mai consulta cu nefericiţii din mass-media. Poate ştiu ei ceva în plus, cu toate că nu e sigur...

Excomunicarea, pistol medieval cu apă!

EXCOMUNICÁRE, excomunicări, s. f. Acțiunea de a excomunica și rezultatul ei; excludere temporară sau definitivă dintr-o comunitate religioasă (creștină, mozaică etc.) pentru abateri de la canoane sau dogme. – V. excomunica.

Viaţa în blocul meu (III)

Nimic nu poate fi mai neplăcut pentru un locatar nou, decât să fie invitat la şedinţa de bloc. Sincer, nu mi-aş fi dorit să particip. Simpla imagine a vecinilor strânşi în jurul meu, fiecare având câte o problemă existenţială, mă înfiora. Nici nu bănuiam ce avea să mi se întâmple în următoarele ore. Dar să rememorăm momentele...

Viaţa în blocul meu (II)

Cartierul muncitoresc de fiţe se remarcă printr-o serie de amănunte. Orice magazin mic, deschis la parterul unui bloc, e punct de referinţă, mai mult decât şcoala din cartier sau decât oficiul poştal. Cam la acelaşi nivel se situează "coaforul de parter", unde hairstylist-ele sunt formate la Cooperativa Igiena, dar şi cabinetele stomatologice. Am ştiut din prima că am un cuplu de dentişti la parter, dar au trecut multe luni până când am constatat că respectivii au şi clienţi, nu doar preţuri nejustificat de mari. De fapt, justificat. Doar vorbim de un cartier de fiţe. Muncitoresc, ce-i drept, dar "de fiţe".

Viaţa în blocul meu (I)

V-am mai povestit tot felul de lucruri care se întâmplă în cartierul muncitoresc de fiţe, dar cred că trebuia să o iau cu începutul. Acum vreo 3 ani şi ceva, am decis să mă mut peste drum de "locul muncii", pentru că mă săturasem să bat jumătate de oraş şi să ajung ruptă de oboseală la serviciu. Doar că - în scurt timp - am realizat că viaţa din Drumul Taberei era total diferită faţă de cea cu care ajunsesem să mă confrunt. Să începem cu primul capitol...

Comerţul la români

În cartierul muncitoresc de fiţe în care locuiesc, nu există ceva ce ar putea purta numele de supermarket. Există un magazin de dimensiuni medii şi o grămadă de alte magazinaşe, o piaţă cu preţuri de speculă şi cam atât. Nici nu e de mirare, pentru că - la doar 2 km - există ditamai mall-ul, cu cele aferente.

Mult aur pentru nimic!

Are o agenţie de turism care nu este impozitată.

Are locuri de cazare care nu sunt impozitate.

Produce alimente şi băuturi care nu sunt impozitate.

Are magazine care nu sunt impozitate.

Are chiar şi spălătorii, care nu sunt impozitate.

Are munţi întregi, cu păduri pe care le taie şi vinde lemn care nu este impozitat.

Ninel şi Tinel au idei

Ca să respect adevărul istoric, pe Ninel nu-l cheamă Ninel, ci Nini. Tinel, în schimb, cum se scrie, aşa se citeşte. Nu reiau teoria cu părinţii care le-au dat copiilor nişte nume... originale. Deşi am senzaţia că ar putea justifica propunerea de lege înaintată de cei doi deputaţi PNL. Traumele copilăriei, bla-bla, bla-bla...

Dadbod vs Mombod

Profit de faptul că astăzi am marcat Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pentru a discuta despre... corpuri. 

Am aflat de curând, că - în cazul bărbaţilor - nu se mai poartă nici pătrăţelele, nici bicepşii şi tricepşii bine-reliefaţi. Acum corpul masculin trebuie să aibă un strat destul de consistent de grăsime plus burtica aferentă. Superb, nu? Şi, pentru că acest aspect în vogă trebuia să poarte un nume, i s-a spus Dadbod.

Mulţumesc lui Dumnezeu, familiei mele şi casei de discuri!

Poate sunt un monument de cinism, dar exact aşa mi-a sunat discursul proaspăt-eliberatei de la "răcoare". Precum cel al unui "gangsta" care, după ce a fost descoperit de managerul unei puternice case de discuri, a comis-o grav, a fost legat şi a fost eliberat temporar, ca să-şi primească premiul Grammy pentru albumul scos în puşcărie.

Proverbe româneşti cu interpretări rockereşti

Am ajuns la o concluzie personală... Toate "vorbele bătrâneşti" emise în vremea în care ne stăpâneau unii şi alţii continuă să fie proliferate sub titlul de "Înţelepciuni Supreme". Din punctul meu de vedere, ar trebui reinterpretate. Rockereşte, desigur.

O găşcuţă numită "online"

Da, ştiu... Internetul e mare, toată lumea poate să se exprime, nu există limite, oamenii pot să se jignească în voie, iar - dacă simt nevoia - pot să se înjure cu simţ de răspundere. Totul e permis online, nu?

Noaptea minţii financiare!!!

Ca orice om care stă la muncă nişte ore, mi s-a întâmplat de o grămadă de ori să fiu pocnită de o foame care nu putea fi satisfăcută nici de sandwich-urile de la automat şi nici de pateurile şi laptele bătut de la magazinul din apropiere. Şi atunci am procedat ca orice persoană normală la cap, aşa că m-am asociat cu nişte colegi şi am făcut comandă la firmele de catering. Desigur, atunci când "omul cu livrarea" a venit, a primit nu doar suma de bani datorată, ci şi acel civilizat 10%, pe care îl consider absolut justificat, mai ales dacă îmi ajunge într-un timp mai scurt decât cel anunţat.

Superstiţii şi gândaci negri

Am crescut într-un bloc în care toată lumea era în gaşcă cu toată lumea! Nu era neapărat un lucru rău, mai ales când noi - copiii - eram mici. Mamele casnice ne preluau de la şcoală, ne hrăneau şi ne puneau să ne facem lecţiile, doar ca să nu simţim că facem parte din "generaţia cu cheia la gât". Situaţia s-a complicat atunci când am ajuns adolescenţi şi nu puteam mişca în front, că imediat ne afla tot blocul. Acela a fost momentul în care am decis ca, odată ajunsă adult, să nu întreţin niciun tip de relaţii cu vecinii.

Reportajele nasoale cu muzică imbecilă se ţin!

Încerc să mă pun în postura unui om născut şi crescut în Occident, care se confruntă cu nişte est-europeni ce tânjesc după soarta lui! Teoretic, cei care şi-ar dori să ajungă la acelaşi nivel, ar trebui să adopte obiceiurile şi modul de a gândi ale celui alături de care vor să trăiască.

Ritualuri de 1 Mai

Fiecare 1 Mai românesc începe astfel:

- Românii au golit rafturile supermarketurilor - checked
- Românii au plecat la pădure - checked
- Românii au invadat parcurile - checked 
- Românii se distrează la mare - checked 
- Românii au încins grătarele - checked
- Românii joacă fotbal pe păşune, în timp ce ascultă manele la maximum - checked
- Românii stau la cozi interminabile pentru mici şi bere - checked
- Românii luptă din greu cu rezervele de bere ale localurilor - checked
- Românii şi-au petrecut ziua de 1 Mai la mall - checked