Poveste din Lecitinia

A fost odată ca niciodată, o ţară frumoasă cu oameni primitori, care purta numele de Lecitinia! În vremuri străvechi avea un alt nume, doar că nimeni nu şi-l mai amintea. De fapt, lipsa de memorie era mare problemă a lecitinienilor. Indiferent cât de buni sau de inteligenţi ar fi fost, erau incapabili să reţină informaţii de la o zi la alta. 

Anotimpul Centaurului Românesc

Spre deosebire de Centaurul Clasic, acela văzut în serialele cu "Hercules" sau "Xena" şi care reprezintă o superbă combinaţie de cal de rasă cu bărbat lucrat la sală şi cu plete, Centaurul Românesc se identifică prin următoarele:

- este o combinaţie de bărbat cu maldăr (nu specific, pentru că nu doresc să jignesc vreun animal)

- are bani mulţi, ca dovadă decapotabila ultimul răcnet cu care se deplasează

- e trecut bine de tot de 60 de ani

- uneori are părul vopsit, alteori expune tot aurul familiei

Satisfacţia colecţionarei de cursă lungă

N-am colecţionat nimic pe vremea când eram copil. Nici timbre, nici "surprize" de la gumele de mestecat, nici pachete goale de ţigări, nici insigne... Nimic, absolut nimic. Mai târziu, când am început să cumpăr cărţi pe bandă rulantă, am considerat că nu fac decât să urmez tradiţia familiei. Revelaţia m-a pocnit ieri, când m-am apucat să ordonez şi să triez ce am prin baie. 

Viaţa în offline e pierdere de timp!

Weekendul este un moment potrivit să constaţi cu cine te-ai înhăitat pe Facebook! E acel moment în care o foarte mare parte dintre deţinătorii de conturi pe celebra reţea de socializare îşi schimbă total comportamentul. Sincer, nu trebuie să fii un geniu în viaţă ca să remarci asta. E nevoie doar de puţină atenţie. 

Partidul mititel încurcă pe toată lumea

Urmăresc de ceva timp mişcările "Intermediarului" şi am un sentiment de deja-vu! Cine mai ţinea într-un aşa-zis şah politica românească? Da, tot un partid mititel, care ar încăpea (cu greu, recunosc) într-un penthouse din nordul Capitalei. Scuze, n-am alte repere imobiliare de proporţii. 

Lecţie de supravieţuire în spatele casei

În urmă cu o săptămână şi ceva, am executat excursia ritualică la cabana deţinută de către unul dintre vârfurile clanului nostru. Totul a început ca o compunere de clasa a III-a: era o zi frumoasă de vară timpurie, când copilul Ghindox (acum nu mai e Ghindocea, că a trecut de 10 ani) a plecat să culeagă ciuperci şi plante medicinale alături de foarte-priceputul său unchi P. Nimic nu părea să tulbure acea zi fericită.

Dragă domnule general, cum aţi reuşit?

Iniţial, m-am gândit să-l întreb cum de are tenul atât de fin. Apoi mi-am spus că ar fi mult mai interesant să aflu dacă se relaxează prin masaj la un salon dedicat bărbaţilor sau dacă obişnuieşte să se ducă la sala de forţă, unde să scape de tot stresul acumulat. Merge des la mani-pedi? Îşi face măşti pentru păr? Apoi, femeia din mine a vrut să afle cum naiba de nu s-a impus ca model de sprâncene, înaintea la-fel-de-antipaticei Cara Delevingne.

O poză face cât 1000 de cuvinte

Am promis că nu voi mai analiza ţinutele soţiei Celui-Tăcut, pentru simplul motiv că nu mă recomandă nimic în acest sens, în afara simţului estetic. Totuşi, în ultimele zile, am remarcat nişte declaraţii ale stiliştilor consacraţi de mass-media şi care mi s-au părut interesante. Chiar dacă părerea mea referitoare la respectivele persoane este, să spun delicat, rezervată.

De câte ori deschid fereastra, de-atâtea ori o-nchid la loc!

Titlul reprezintă un citat din Paraziţii - Opere alese şi cred că este edificator pentru nevoia de profund care a ajuns să animeze online-ul. Nu pot să deschid Facebook-ul, fără să fiu inundată de o grămadă de pilde de natură să-mi atenueze cele mai adânci angoase. Ceea ce m-a făcut să studiez psihologia degrabă-postatorilor de platitudini.

Politicieni de Facebook

Odată vreme, când am intrat în presă, comunicarea dintre oficialităţi şi jurnalişti se desfăşura prin fax. Oamenii aveau ceva de transmis, băgau hârtia în aparat (cu dedicaţia "În atenţia...") şi asta era totul. Ulterior, au apărut telefoanele mobile şi te sunau ca să-şi anunţe conferinţele de presă şi faptele de vitejie. Acum, însă, comunică totul prin Facebook. Da, e mai rapid, iar mesajul este recepţionat de o mulţime de oameni. Să fie bine, să fie rău?!

Natural! Nouă ne place natural!

Da, bine, am obosit de câte ştiri despre machiaj am scris... Am dat la televizor o grămadă de dudui care arătau lamentabil înainte de a-şi pune pe faţă straturi de farduri. Aşa a apărut şi gluma internă: "Prima întâlnire trebuie să fie la piscină!" I-am lăsat pe domni să se bucure că au descoperit Marele Secret. Că doar lor le plac femeile naturale, nu?! Le-aş fi putut povesti despre fardurile waterproof, care îi vor prosti la infinit. Sau despre tatuajele de buze şi sprâncene. Sau despre genele false care stau acolo timp de o lună. Dar nu am făcut-o. Pentru că ştiam că li se pregăteşte ceva mult mai oribil.

O limuzină atât de mică, pentru un preşedinte atât de mare

Preşedintele are maşină nouă. O maşină nemţească, pentru că şi el este un preşedinte nemţesc. Nu circulă chiar cu cel mai scump model, pentru că e doar o "maşină de interior", cu ajutorul căreia o plimbă pe soţia aferentă de drumurile năpăstuite ale patriei. Iar dacă cineva nu recunoaşte limuzina, ajunge să se uite pe aripa dreapta-faţă. Acolo există dovada că i se drapelează. Adică are un steguleţ.

Panică la nivel de bloc

La ora la care ajung acasă, e puţin probabil să pot purta vreo conversaţie cu un vecin. Cei cu program "9 to 5" sunt deja instalaţi în faţa televizoarelor, iar corporatiştii frenetici abia îşi parchează maşinile, după care se scurg - vlăguiţi - spre intrarea în bloc. De obicei, nu sunt capabili să spună ceva mai mult decât "'mnă seara". Asta dacă nu cumva îmi fac doar un semn scurt din cap, semn că au răzuit deja cartela de interfon, aşa că am drum liber.

Mă simt obosită de atât de multă democraţie

Am ajuns la concluzia că avem o mână foarte proastă la preşedinţi! Bine, după '89, când ne confruntam cu o spălare generală pe creier, era cam greu să decizi cine ar trebui să conducă ţara asta. În fine, dacă nu aveai deja informaţii de prin '86, potrivit cărora un anumit inginer hidrolog urma să-i succeadă Celui Mai Iubit Fiu al Poporului.

Despre "Gherţoix"

Noi n-am avut parte de Asterix şi Obelix, ci de Cocalarix şi Gherţoix. Iar dacă un Cocalarix este uşor de etichetat, în cazul lui Gherţoix lucrurile stau cu mult diferit. Şi asta pentru că Gherţoix este un maestru în arta disimulării. Dar să încep cu denumirea ştiinţifică: "Gherţoix Parvenitus".

Viaţa în blocul meu (VIII)

Ador ploile de vară! Sunt mai puţin entuziastă atunci când vine vorba despre furtuni, dar am grijă ca mereu să fiu pregătită cu o umbrelă, dacă este cazul. Iar de când mi-am instalat o aplicaţie meteo pe telefon, chiar nu mai pot fi luată prin surprindere. Însă am învăţat un lucru esenţial: umbrela de poşetă te scapă de multe probleme. Dar asta am aflat acum nişte ani...

Despre "Şmecherozaur"

Spre deosebire de rudele sale mai mici (cocalarul, băieţaşul şi şmecherul), "Şmecherozaurul" (Şmecherozaurus Cartieris) se remarcă prin dimensiunile sale. Potrivit celor mai noi studii ale cercetătorilor români, acesta nu mai are limită de înălţime, nici de lăţime, aşa cum se întâmpla cu "Şmecherozaurii" din generaţiile trecute, care - dacă nu se aplecau atunci când intrau pe uşă - nu contau.

"Face sens" să ne oprim!

Nu sunt adepta naţionalismului dus la extrem care să ne facă să spunem "şoarece", nu "mouse", deşi francezii par să nu aibă nicio problemă în a folosi "souris", ca să desemneze clicăitorul aferent. Dar de aici şi până a ajunge precum indienii care, la 5-6 cuvinte folosesc un cuvânt în engleză, mi se pare o distanţă foarte mare.

Semaforul Inimii, Catena!

Încep prin a pune o întebare: "Care dintre voi îşi ia actele, atunci când se duce seara la non-stop-ul din cartier?" Exact, nici eu. Doar că am avut o tresărire în clipa în care, abia ieşită din bloc, am auzit un fluieraş. Erau doar două variante: ori Zănaticul Cartierului dirijează traficul, ori e un poliţist de la Rutieră trimis într-o misiune bizară.

Puiul lui Tutankamon

În principiu, weekendul ar trebui să fie pentru relaxare. Asta dacă nu ajungi acasă - în fiecare seară - pe la 9, 9 şi un pic. Dar acesta fiind cazul meu, sâmbăta - cel puţin - înseamnă gătit, spălat şi făcut curat, căci ce să vezi... Soarta fuse crudă de-astă dată.

Mania diminutivelor

Sunt absolut sigură că fiecare dintre noi, indiferent de sex, foloseşte - în mod aproape constant - măcar un diminutiv. În cazul meu, diminutivul care îmi inundă zilele de muncă este "pisicuş" şi desemnează un minunat exemplar uman, care - în mod normal - s-ar intitula "redactor". În fine, aş putea să-i spun şi "măgăruş", în clipa în care îmi trânteşte cele mai idioate replici posibile. Nu se întâmplă, pentru că mă face să râd în hohote. Aşa că - pentru moment - "pisicuş" sună bine.

Noul Normal, în variantă americană

Nu am avut vreo tresărire interioară în momentul în care Bruce Jenner (un fost atlet american de 1.88 m şi fost tată vitreg al stupid-de-celebrelor Kardashians) a ajuns la concluzia că - de fapt - este femeie. Până în final, lumea are o atât de mare aparentă libertate, încât fiecare poate să se transforme în ceea ce vrea.

Construirea unei imagini e lucru mare!

Ca oricărui om, îmi place să am - chiar şi rar - nişte confirmări. Au trecut doar câteva zile de când scriam că e o mare diferenţă între fotografiile făcute Cuplului Nostru şi cele făcute Cuplului Lor, când.... ce să vezi? De 1 Iunie a apărut o poză a Celui-Tăcut, pe care toţi cei care şi-au luat ceva înapoi (dar nu numai ei) au declarat-o ca având potenţial viral.

Toată lumea-i pe stradă, ursuleţii trişti să mi-i vadă...

Sunt ultima persoană din lume care s-ar putea erija în postura de critic de modă. În primul rând, pentru că meseria de "critic de modă" a fost statuată de tabloide (ziare, reviste sau emisiuni TV), ea neexistând în realitate. În al doilea rând, pentru că - dacă tot te apuci să analizezi ceva - studiază proporţiile. Geometria e treabă sigură, moda - nu!