Ghid de supraviețuire în cuplu: ea cumpără, el nu suferă

Trecând peste aprovizionarea săptămânală pe care domnii știu că nu o pot evita, sesiunile de shopping cu partenerele sunt un adevărat chin pentru orice bărbat. În fine, exceptând un fost coleg de liceu care a fost în stare să stea o oră într-un singur magazin, în timp ce eu am bătut tot mall-ul, după care am mai băut și o cafea. În general, însă, orice bărbat târât la cumpărături de haine, pantofi, poșete sau alte accesorii, se va plictisi îngrozitor și va avea o privire de martir prevăzut cu numeroase pungi și punguțe. Însă există o serie de reguli pe care, dacă le urmați, nu doar că veți fi bine-îmbrăcate, dar domnul de alături va fi și surprinzător de relaxat.

Femei de Facebook (2)

Dacă bărbații au avut parte de două capitole, atunci și femeile trebuie să aibă parte de același tratament. Doar ne confruntăm cu o luptă pentru egalitate între sexe, nu?! Desigur, acum intervine o mare dilemă... Dacă ele spun că ”Bărbații sunt niște porci!”, ce înseamnă asta în termeni de egalitate?! În fine, să nu deviez de la subiect, pentru că există acest risc. Așa că mai bine îmi văd de ale mele. De categorii, cum ar veni.

Femei de Facebook

Ca să nu fiu acuzată de faptul că aș fi vreo feministă dezlănțuită, al cărei unic scop este să calce în picioare ”Bărbații de Facebook”, trebuie să analizez și această parte a rețelei de socializare. Nu cred că e cazul să fac o introducere mai lungă, pentru că e mult de scris. Așadar, intru direct în subiect.

Bărbați de Facebook (2)

Am promis că voi continua să scriu despre domnii care mișună pe Facebook. Că au succes sau nu, e altceva. Până în final, nici nu contează, atât timp cât va urma și seria ”Femeilor de Facebook”. Și ele sunt cazuri care merită studiate și analizate. Da, am făcut asta... Exact, sunt un om rău, care vrea să tulbure Zen-ul minunatei rețele de socializare. Dar să revenim la subiectul de azi...

Bărbați de Facebook

Remarcați, de la bun început, că nu am spus ”Bărbați de pe Facebook”. Pentru simplul fapt că formularea ”Bărbați de Facebook” mă ajută să definesc niște categorii. Și cred că un deceniu de consultat celebra rețea socială îmi dă expertiza de a creiona niște categorii. Așadar, să începem...

Școala românească. Încotro?

M-am izbit de nenumărate cazuri de copii care nu vor să mai meargă la școală. Nimic nu le place, nimic nu-i atrage, nimic nu le stimulează creativitatea. Nici n-ar avea cum, atât timp cât au - aproximativ - aceeași programă pe care au avut-o părinții lor. Ce-i drept, nici Ministerul Educației nu mișcă aproape nimic. Din manuale au dispărut ”comunismele”, dar au rămas ”pietrele de moară”.

XXX Tentacion vs Școala Veche (roman-fluviu)

Știu, din start, că mulți dintre voi habar n-aveți cine este XXX Tentacion sau - pe scurt - X-ul, așa cum îmi place să-i spun celui care mi-a furnizat un superb ringtone numit ”Revenge”. Dar sunt un om bun și vă explic. Este un rapper din generația nouă, împușcat mortal în urmă cu niște luni. Și habar n-aveți cine e, pentru că le-ați spus copiilor voștri că aia nu e muzică. Iar ei au făcut un pas în spate și s-au limitat să discute cu prietenii și să-și asculte muzica la căști.

Mă numesc Adriana și sunt ambivertită!

Sincer, nu știam că există o asemenea categorie, care se situează undeva între introvertit și extrovertit. Dar iată că a apărut, așa că trebuie să o iau în calcul. Iar acum, ca să înțelegeți ce este un ambivertit, e nevoie să explic asta punct cu punct.

1. Ambivertitul nu respinge relațiile sociale. Ne place să interacționăm cu oamenii, dar numai cu aceia care nu ne fac să ne simțim prizonieri într-o conversație. Nu discutăm despre vreme, despre ce am mai gătit, despre cine-știe-ce evenimente la zi. Însă, dacă mă provoci intelectual, s-ar putea să avem nu doar o discuție interesantă, dar chiar să râdem mult. Îmi place să râd. Mult!

2. Dacă mă prinzi într-o discuție animată și, când apari, nu mai am niciun chef să spun un cuvânt, nu înseamnă că m-ai intimidat. Înseamnă că, pur și simplu, nu te plac. Și nu simt nevoia să te fac părtaș/părtașă la conversația plăcută pe care am avut-o înainte. Știu, caring is sharing. Dar nu cu tine. Pentru că nu te plac. Repet. Nu, nu mă intimidezi. Doar că nu-mi placi.

3. Odată vreme, cineva m-a invitat la o ieșire în grup cu colegii. Mi-am aruncat arogant pletele blonde peste spate și am spus: ”Rockerii beau doar cu prietenii!” Și nu am mințit cu nimic. Indiferent ce s-ar întâmpla, rockerii știu să păstreze tăcerea. A doua zi, nu există discuții de tip: ”Vai, dar ce-a făcut Cutare!” Totuși, am ieșit la întâlnirea cu colegii. După ce am fost într-un bar elegant cu rockerii mei. Nu, nu e contradicție în termeni ”bar”, ”elegant” și ”rockeri”. După care, rockerii m-au însoțit la întâlnirea cu colegii. Să fie acolo, că poate aveam nevoie de ei. Nu s-a întâmplat, după cum nu s-a mai repetat nici respectiva reuniune. Mi se pare obositor să fac frumos. 

4. Ador ca oamenii să se simtă în largul lor lângă mine. Vorbesc, zi de zi, cu o grămadă de oameni cărora nici nu le știu prenumele. Râdem mult. V-am mai spus că îmi place să râd, nu? Dar, dacă îmi dai cel mai mic semn de ”romantism”, atât timp cât eu nu am emis vreun semnal aferent, totul îngheață în punctul ăla. Iar chestia asta e de bine. Înseamnă că nu s-a declanșat tsunami-ul de sarcasm.

Pe scurt, it's complicated to be me!