Te educ, mâncacias!

O veste mă tulbură la ceas de noapte! Un manelist se străduieşte să intre în literatură. O face decis, fără să precupeţească niciun efort. Doreşte să fie scriitor şi nu orice scriitor. Ci unul de literatură pentru copii. Simt o nevoie acută să îi dau o mână de ajutor. Să schiţez prima povestire din cartea sa. Să-l ajut, să fiu acolo, să lupt pentru ca toţi copiii proveniţi din părinţi-campioni să beneficieze de pildele sale....

Aşadar, povestire:

"Eram în faţa blocului, mânca-ţi-aş, când am văzut-o pe hoaşca aia cu un coş pe braţ. Boss, era naşpa la faţă, dar - dacă o scăpai de cârpele alea - chiar era bună. Da' nu m-am riscat. Am trimis-o pe sor-mea de la scara de alături să o întrebe ce vrea. Aia n-a zis mare lucru, da' i-a dat un măr. Proasta a muşcat din el şi i-a rămas în gât. Şi uite-mă cum prestez "Haimlih", ca să trăiască tuta. Am salvat-o, deşi i s-a scurs rimelul până la genunchi. Da' mai rămâne problema cu hoaşca. Cine e şi ce vrea, că pare sub acoperire... Deci trebuie atacată frontal! 

E magie neagră! Nu mă vede, nu m-aude acum... Ştiu ce trebuie să fac! Să mă duc în pădure, pentru ca Spiritul Codrilor să-mi dea catarama aia aurie care mă apără de pericole. N-am cal, n-am sabie, dar am cataramă. Şi o pereche de pantaloni cadrilaţi. Meserie, spun legendele străvechi. Şmanes, rostesc spiritele.

Pun mâna pe cataramă şi rostesc: "Hai, talent!". E o formulă magică ce ne face - pe noi, maneliştii - invincibili. Dintr-o dată, hoaşca se transformă în gospodină blondă, care stă tolănită în pat şi mângâie un şoarece de pluş. Clar, pregăteşte ceva. Plec între arbori. Acolo sunt bine, sunt în siguranţă. Încerc să o mai conving să renunţe la vrăjile care mă storc de bani, da' nu se lasă. 

Biness, nu am Alzheimer! Pentru că eu "nu pot să u-u-u-it!" Şi dacă nu uit, nici nu iert, fratemeleu. Doar că hoaşca mi-a rămas pe cap. Mă îmbrac în alb şi îi arunc o privire bleagă, pentru că aşa o să plece în mod sigur. Aş putea încerca să spintec şoarecele, dar cine ştie ce va ieşi din el. Din hoaşcă, ştiu ce va ieşi.... ZĂ END"

Cred - totuşi - că tentativa mea de a-l ajuta pe scriitorul incipient nu a fost de succes. Nu de alta, dar îmi spun nişte oameni că-l aud pe autor urlând: "Nu am scris eu asta, iubi! S-a băgat una în seamă! Cum să te fac hoaşcă??? De la scara de alături? În afară de Pisi... nu, Pisi e pisica lui mătuşă-mea.... nu ştiu pe nimeni de la scara de alături!!!!"