Tutorial: cum să creșteți adulți complet neadaptați vieții de zi cu zi

Sunt foarte multe tipuri de mame nocive pe lumea asta. Însă, pe lângă cele care își neglijează copiii, îi bat și îi jignesc sau - din contră - îi cocoloșesc, mai există o specie: Adevărata Mamă Panicată. De acord, orice mamă se sperie în clipa în care constată că plodul s-a catarat pe ditamai gardul, însă - dacă începe să țipe - copilul se va îngrozi la rândul lui, va face mișcări bruște și va pica de acolo.

Însă Adevărata Mamă Panicată (numită, în continuare, AMP) face mult mai mult:

- Dacă cel mic întârzie 5 minute, e clar: l-a lovit mașina, i-a dat cineva cu ceva în cap, pe scurt... e nenorocit pe viață. Așa că îl sună non-stop pe mobil. Iar non-stop chiar înseamnă non-stop. Nu realizează nicio secundă că asta îl va face ca, peste ani, să simtă un gol în stomac ori de câte ori îi vede numele pe ecranul telefonului.

- Dacă cel mic s-a lovit, după ce este bandajat, este instruit să se ferească de orice i-ar putea face rău. Cum ar fi fotbalul jucat în fața blocului. Sau de orice altă activitate specifică vârstei care l-ar determina să iasă din casă. Normal că nu-l va lăsa să zacă în fața computerului. Dar va face numai ce consideră ea că este sigur. De exemplu, dans de societate, șah sau ping-pong.

- Când cel mic crește și pleacă la studii în alt oraș, AMP îi prezintă o imagine apocaliptică, de natură să-l determine să nu părăsească traseul campus-cursuri decât în caz de forță majoră. Este indicat ca cel care are o astfel de mamă să nu îi povestească niciodată despre escapadele la munte, la mare sau despre cine-știe-ce chef în cămin.

- Când constată că fiul nu doar că a terminat o facultate fără să i se întâmple nimic, ba chiar speră să-și înceapă propria afacere, AMP îl descurajează din start. Nu vrea să treacă printr-un eșec, nu de alta. Numai că asta e la nivel declarativ. De fapt, vrea să se asigure că nu o întreabă rudele unde lucrează fiul, iar ea să fie nevoită să admită că e pe cont propriu, dar că nu face prea mulți bani.

- Dacă fiul complet năucit de creier acceptă să se angajeze undeva, AMP îi spune ca nu cumva să-și exprime părerile în fața șefilor, căci va fi dat afară în secunda următoare. Este unul dintre motivele apariției yesmen-ilor. Evident, pe lângă cele imprimate clar în memoria celor care vor cu tot dinadinsul să ocupe un scaun și știu că e cea mai bună atitudine pe care trebuie să o adopte.

- Nu vă închipuiți prin ce trece bietul adult (căci da, a crescut), în momentul în care vrea să-și întemeieze o familie. Dacă aleasa nu e la fel de panicată, e motiv de scandal în familie. De ce? Pentru că, în mod clar, e dezinteresată de bunăstarea viitorului consort. Iar dacă nefericita mai face și imprudența să-și prezinte propriile teorii despre viață.... Winter is coming!

- Presupunem că omul a trecut peste cuvântul AMP și a făcut ce-l taie capul, tot nu are viață ușoară. Dacă nu raportează zilnic ce și cum a făcut (de la mâncat, îmbrăcat, muncit etc), e clar... e un fiu nerecunoscător, care merită să se izbească de acel oftat plin de reproșuri care ne scoate din minți pe toți.

Desigur, puteți înlocui ”fiul” cu ”fiica”. Nu, nu este o povestire autobiografică. Din fericire, nu am avut o AMP, dar asta nu m-a scutit de oftaturi (ori de câte ori ”aveam atitudine”, lucru inadmisibil pentru o adevărată doamnă) sau de priviri pline de reproșuri (ori de câte ori refuzam să mă deghizez în ”rochițe”, rocker fiind). Și nici n-am avut parte de o soacră de acest tip. Mărioara (cum ar veni, soacra mea favorită) e o femeie adorabilă.

Dar știu atât de mulți oameni care au mers pe un drum pe care îl urau, doar ca să-și mulțumească AMP, încât am simțit nevoia să scriu asta.

Ideea de bază este, totuși, alta: o AMP nu va putea fi pusă la locul ei decât cu o mare tărie de caracter. Pe care, ce să vezi, AMP a șubrezit-o cât a putut de mult. Doar nu a muncit atât de mulți ani, ca să constate cum i-a devenit ”copilul” independent. Ea trebuie să fie parte din schemă. Oricând și oricum.

PS: Cum se rezolvă problema puștiului urcat pe gard? Se trece pe lângă el și i se spune blând: ”Realizezi că există o mare probabilitate să cazi de acolo, nu?” Nu vor trece 20 de secunde, până când va răsări cu întrebarea: ”Ce-i aia probabilitate?”