Cum am ratat șansa de a fi o scriitoare contemporană de succes

Normal, ca orice persoană care nu reușește ceva, trebuie să vin cu lista de scuze:

- Socializez online, dar cu limite. Când cineva încearcă să-mi inducă idei sau să mă implice într-un proiect în care nu cred (deși sunt conștientă că ar da bine la public), nu mă limitez la a face un pas în spate. Trântesc ușa în nas, fără să clipesc. Clar, nu-mi cunosc interesele, nu vreau să ies din zona de confort. Om slab și de nimic, ar spune ardelenii.

- Nu cred că experiența mea de viață - da, rocker fiind - mă poate transforma într-o specie de guru al relațiilor.  ”În mod sigur, știi chestii nașpa cu rockeri, deci ajunge să le personalizezi”, mi s-a spus. Desigur. Știu, ca subcultură (subcultură nu e de rău), rockerimea e interesantă. Pot inventa personaje și situații. Dar e fake. Nu-mi plac falsurile. Și de ce m-aș pune într-o lumină proastă, dacă nu am comis respectivele chestii???

- Nu pot să înjur în scris. Asta cred că e problema mea majoră. Verbal, sunt acolo unde trebuie. Revărs ceea ce trebuie, atunci când trebuie. Ba chiar m-am asigurat că nu voi produce șoc și groază în familie, așa că nu am protestat în clipa în care fiu-meu și prietenul lui cel mai bun ascultau ”Paraziții” (necenzurat) pe garaj. Atât am spus: ”Mai încet, că aude bunica și se lasă cu scandal!” Dar n-am realizat că, modern-scriitoricește vorbind, voi înregistra un alt eșec. Păi cum să spun că ”am marcat”, în loc de ”m-am f***t”???

În concluzie, J.K. Rowling a devenit modelul meu de scriitoare. Iar atunci când creierul meu va fi capabil să creeze o poveste de tip ”Harry Potter” (sau ceva asemănător), abia atunci mă voi da pe mâna unei edituri. Nu a unui editor. Sunt deja editor. De Știri, dar editor.

Iar dacă vreți să citți o carte mișto, relaxantă și cu mult umor, mergeți pe mâna Nureldinei. Nici ea nu înjură, ci are umor.